Antigua: Înotând cu rechinii

Ce face omul în ziua când împlinește vârsta rotundă de jumătatea vieții ( acuma, eu sper să trăiesc atâta, dar nu știi niciodată)? Poate că și-o petrece cu jumătatea lui, sau poate nu, eu am ales să mi-o încep singur cu o scufundare în ocean.

Eram oarecum ”nemulțumit” de la prima, deși reprivind-o prin retina camerei de filmat trebuie spus că m-am cam întins cu pretențiile. Voiam să știu dacă destinația asta ”doar atâta poate” în materie de ce poți să vezi la scufundări și am primit unul din cele mai frumoase cadouri pe care le poți primi în viață.

Să înoți cu rechinii (în cazul ăsta doar unul, n-are rost să mă laud aiurea) și să te întorci viu.

Dacă întrebi orice pasionat de scufundări, sau instructor și pe câinele lui or să îți spună că, de fapt, rechinii nu sunt periculoși. Da-da. Din când în când mai atacă, dar atacurile sunt rare și nu e ca-n “Fălci”.

Sigur că nu. [2023] [2022] … P-aici mi-am luat eu certificarea .

Recomand oricui măcar o dată în viață să înoate cu rechinii , ăia din baltă, preferabil înainte de a înota cu ăia din viață – la mine s-a întâmplat invers că na, până la vârsta asta am fost o dată tânăr și neliniștit, să zicem. Este un sentiment aparte.

În general, nu sunt un om panicos, deși sunt altert. În general, cam indiferent de situație potrivnică, trăiesc cu încrederea că pot face ceva s-o întorc în favoarea mea, măcar cât să ies de acolo. Sau să am șanse să ies de acolo . Însă cu rechinii, umani sau ăia în sens propriu, pur și simplu realizezi că nu controlezi tu nimic. Ești în lumea altcuiva și orice ai face rezultatele nu depind de tine. Viața ta e efectiv în mâinile cuiva care oricum nu dă două parale pe ea.

Chiar și așa, cum reacționezi în momentele ălea , decid dacă ieși viu, sau nu , dar decizia nu-ți aparține în vreun fel.

Acuma, rechinul pe care îl puteți vedea pe undeva prin clipul de mai jos e unul din cei mici. Nu era destul de mare sa ne ia în gură și să plece cu noi și contează asta, că nu e o experiență autentică cum ar fi cu unul din specia “Marele Alb”, care ajunge ușor la 3-4 metri și o tonă. Dar e suficient să te sfâșie. Dacă vrea.

Când l-am văzut prima oară, mi-am zis “meh, am să-i dau un death stare de nu se vede“. “Mă uit în ochii lui, începe să plângă și alta nu“. Am chestia asta cu animalele de multă vreme, am învățat-o de la cai , dar evident că nu-s toate la fel.

Iar rechinii au un simț al văzului de detaliu foarte dezvoltat.

Nu există. Ăla vine și își marchează teritoriul, îți transmite clar că se pișă pe tine, dacă avea picioare, ridica unul din spate și se pișa pe noi la rând . Instructorii ziceau că nu, că de fapt rechinilor le e mai frică de oameni decât invers. Poate în desene animate și filme pentru copii.