Vorbeam de mult să mergem la pescuit la știucă toamna, dar m-am tras pe cur.
Voiam să îmi iau liber , dar liberele la mine sunt scumpe cumpăr sute de kile de pește.
Când am văzut știuca de mai jos ( nu am prins-o eu, nu ) m-am dus frumos la Otopeni, că se făcuse vremea de întoarcere în UK, am trecut fetele de controlul vamal, le-am urat spor la treabă , iar eu m-am întors acasă , că un prieten își luase deja bilet de avion să vină și el din Anglia la pește.
Eu m-am zgârcit și mi-am luat doar o zi liberă , dar bună și aia.
Pentru că mi-am luat doar o zi , nu am prins ziua aia când au rupt undița in două, dar orișicât .
Nu prinsul e baza, nu am luat decât o știucă, doar că am ajuns în punctul în care nu mă mai arde așa tare faptul că dacă îmi iau liber pierd bani buni ( contractor).
Dacă vreau o zi liberă să merg la pește o să merg la pește că mâine ajung bătrân și nu mai pot, sau mai rău, poate mor mai înainte. Sau mai rău, poate nu mai am cu cine că prietenii mei trec și ei prin același timp care rupe bucăți din noi și nu știu când nu mai am cu cine.
La cum văd eu treaba cu mintea de acum, criza vârstei de mijloc este un memento mori cu orice diverge din asta.
În cazul meu e doar necesitatea unei ușoare schimbări de proporții. More life in the work / life balance.
Va urma.
Nu pot decat sa iti las aici un citat al lui Matteq Perry (tpiul din Friends):
„[Mi-aș dori ca toți oamenii să fie bogați si să-și permită tot ce vor, ca să înțeleagă că nu asta le va aduce liniștea]… [aș da pe loc toți banii pe care-i am, doar ca să-mi găsesc liniștea]”.