Un scurt in Otopenis

Mă întorceam cu herghelia de pasageri Wizz in UK, după o sesiune de vacanță prelungită cu modeste succese în ale pescuitului, dar reușită altfel.

Căutând poarta, ca un bezmetic, ajung pe la parter și trec pe lângă restaurantele care miros bine, bă. Mai bine decât în aeroporturile de pe unde am mai fost prin Europa; pe ălea din țările exotice nu le pun că sunt , de regulă, mici iar țările exotice.

În Europa nu prea sunt restaurante în aeroport care să gătească așa de bine – hai să zicem pe placul meu, că sunt subiectiv. Amuzant, pot fi mai ieftine, că restaurantele și orice magazine de  la Otopenis sunt exagerat de scumpe față de prețurile din altă  parte din România, dar nu contează.

Ce m-a frapat de ceva vreme sunt două chestii.  Locurile de servit masa in Otopeni, la restaurante, aproape că lipsesc, iar cele care sunt sunt deseori rizibile:

Fie spații comune de tip food court de shopping center – romanilor le plac mallurile, nevoie mare. Spații de fumat gârlă, de mâncat mai așa. Nu, nu susțin desființarea sau restrângerea spatiilor de fumat, e nevoie.

Fie câteva măsuțe cam mizere. Gen poza din feat.

Bă, e rușine, s-aude domnii de la Brioche Doree?  Ce dracului, cafeaua e bună,  produsele de patiserie la fel, bani cinstiți încasați pe ele, mai tăiați dracului din șpaga dată  către șefii cu spatiile comerciale de la aeroport și faceți ceva frumos să placă la toată lumea.  Apreciez, mese pe clasic , scaune cu perne – dar sunt jegoase, ca mai multe chestii in aeroportul ăsta.  Sunt obișnuit cu… Vreau să spun m-am obișnuit cu jegul prin UK, dar nu prea îl tolerez, mi-e scârbă să ies la restaurante acolo , deseori. La aeroporturile ălora, de regulă, e mai bine decât media restaurantelor din orașe.  In Otopeni e jegos, la poarta de intrare ( mă rog, mai mult de ieșire, lol ) în țara asta te întâmpină jegul.

Anepeceii care închid supermarketuri pentru chestii minore că “sunt ordine venite de sus” , poate dați o tură și pe  la Otopeni. Sau aici nu e voie ?

Am trecut într-o noapte, pe la ora două pe la un popas non-stop dintr-o comună din Oltenia ( Oltenia nu e cea mai curată zonă din România, asta ca să ne înțelegem) , unde am mâncat ceva cu niste prieteni și am băut un suc , o bere.  Era lux, de curățenie față de aeroport. Lux oltenesc, dar orișicât.

Gresie ieftină și finisaje un pic strâmbe, ca la români, dar curățenia țiplă –  și la ora aia, și la un local low cost unde ceilalți clienți erau trei inși în toată firea care  își futeau viața la păcănele, cea de-a doua problemă acută a României.

Nu aș fi trecut nici cu privirea pe la ăștia, dar la poarta Wizz singurele locuri de așteptare disponibile erau cele in picioare , judecând după toți ceilalți pasageri care erau așezați în șir românesc ( că doar ăla indian e 1 câte 1 ), ca funia în sac , de cu mai bine de jumătate de oră înainte de îmbarcare, drept care am judecat că mai bine beau o cafea și un melc cu stafide din cur, decât să adorm din picioare la coadă și să pierd și oportunitatea asta să mă întorc în țara aia, până nu îmi expiră condamnarea și nu mă mai primesc ăia.

Altfel, servirea mereu exemplară , ca în România. Era coadă de o persoană în fața mea, o doamnă mă întreabă ce vreau și că “veniți, că vă fac aici” – adică la servire nu in zona de comenzi. Absolut, mulțumesc frumos. Ca ce vreau ? Un latte. Că ce mărime – băi au ăștia vreo 4 mărimi. M-am uitat la ceas și mi-am ales marimea potrivită.

-Bine, hai că vă fac repede un scurt.

Îi zâmbesc și cer o confirmare :

-Latte , da?

Zâmbește și dumneaei.

-Da, am înțeles, nu eXpresso ( așa bag seamă că se pronunță peste tot in Romania ) . Altceva mai doriți?

-Nimic, decât un melc cu stafide ( așa scrie pe etichetă) și apă.

-Deci un scurt cu apă și cu melc de vanilie.

-Ăsta cu stafide. Așa scrie pe etichetă.

Arăt cu degetul…

-El e cu vanilie, dar așa au scris etichetele.

Efectiv văd stafidele pe melc și de-aia l-am comandat.

-OK, n-am știut.