Notă: Aceasta este doar o observație, ci nu o invitație să investiți în nimic, sau să faceți altceva cu banii voștri. Dacă o faceți și îi pierdeți – a se suge o ceapă, nu a mi se cere mie socoteală, că nu vă dau lecții despre cum să faceți bani, iar dacă aș ști cum , cu siguranță n-aș face-o gratis.
Inflația în România este triplă față de media europeană, sau așa se vorbește. Nimic spectaculos, dar e mare. Pe la peste 8% oricum. O să mai crească că vin sărbătorile. Au început demult să apară oferte de
ING oferă dobândă 6% la depozite pe 1 an , 4.75% la 3 luni , sweet spotul este la 6 luni 5.25%. Da, văd că emai mic decât inflația, nu sunt retardat. Estimez că și clelalte bănci similar, nu mă uit să văd.
La euro, dobânzile sunt aproape inexistente până la 1 an, tot MAI MICI decât inflația. Și randamentul la investiții e în mare mai mic anul ăsta, cu excepția cazului când ai speculat ceva gen , un obiect.
Atunci de ce îmi bat capul? Evoluția cursului euro în ultimul an a fost de la 4.95 la 4.97, undeva în jurul unui procent.
Din 2019 până acum cursul euro a crescut cu circa 4%. Sub 1% pe an. Trend pe 5 ani.
DACĂ trendul se păstrează – nu am de unde să știu asta – dar , în condiții similare dacă pui bani în depozit pe lei, îți iei dobânda și îi schimbi în euro după un an ar trebui să ai 6% la lei – 1% cât crește cursul euro – comisioane de schimb valutar!
Deci ieși la circa 5% câștig la euro . Inflația pe anul ăsta la euro va fi undeva în jur de 4%. În funcție de comisioanele de schimb valutar ai putea ieși în schema asta cam în zona inflației.
Atenție, eu nu zic să economisiți așa, doar studiez DE CE se întâmplă anomalia asta . Nu știu sigur, dar CRED că vine din exces de euro pe piață și, de unde ar putea veni asta?
BNR care controlează cursul și banii din PNRR ( jdemiliarde anul ăsta ) sunt primii candidați. Ar mai fi poate o compensare a balanței de cont extern prin creșterea exporturilor/ reducerea importurilor? Habar nu am, nu avem cifre de 2023. O fi influențat de activitățile de trading susținerea exporturilor din Ucraina? No ideea, dar primele două sunt candidații principali și estimez că dacă s-ar tăia brusc țeava la PNRR ar sugița cursul euro în sus, cam serios, că e o discrepanță , în România, între inflația pe leu și pe euro.
Dacă aș avea 1 milion de euro de jucat cu ei, care ar putrezi prin conturi degeaba , m-aș juca un pic schema asta. Dar nu am deloc și nu vă recomand nici vouă.
Însă o să mă uit peste 1 an, de curiozitate.
Nu ai luat in considerare faptul ca statul iti mai ia un impozit de 10% din dobanda castigata.
Da. Care-i sub 1% din suma totală.
E asa de pe la inceputul anului.
Eu ziceam ca mai iau o cutie de chibrituri da pana la urma dupa calcule, am bagat tot pe ron si 6% la BT. Acum a mai scazut si la aia, dar 6% pe an era mai ok decat ce iesea dintr-o chirie la data la care am bagat, plus fara alergatura.
Mi se pare ca sunt unii de dau si 8%. Dadeau.
Apai dacă e să te bagi pe lei mai bună opțiune e pe titluri de stat – dobânda mai bună și fără impozit. Ai un motiv pentru care nu le ai în vedere?
Perioada de maturitate și inflexibilitatea. Dacă vreau sa desființez mai devreme un depozit pentru că motive – îl desființez și gata. Pierd dobânda. Maturitatea titlului de stat are dată fixă , unele se pot vinde, destul de probabil în pagubă.
Nu există niciun motiv pentru care să vreau să împrumut statul sub rata inflației.