Preferabil pe rând, ca să nu risc s-o iau eu pe cocoașă. Când am plecat de acasă voiam să bat numai unul, că cu gândul ăla am plecat, că unde îl găsesc să-i dau o mamă de bătaie.
Cel mai rău lucru care mi s-ar putea întampla e să dau de ei și să îi zdrobesc în cel mai inuman om posibil și s-ajung în pușcărie, că dracu’ mi-e martor că nu-i vina mea, dar am fantezii despre cum îi bag cu capul în vitrina frigorifică și îi plesnesc cu ușa până se amestecă condensul cu sângele lor de numai înțelegi nimic din raionul de carne congelată cum nu mai înțeleg eu nimic din tot magazinul lor.
Aflat în supermarket, mă întâlnesc, deja din ce în ce mai des, cu oameni nebuni de tot soiul, așa ca mine.
Data trecută l-am văzut pe unul în niște colanți mulați de i se vedeau coaiele ca două bile, jur. Am crezut că e vreun d-ăla cu fetișuri sexuale, sau cum le zice acuma, dar după privire și ticuri nervoase, era săracul din celălalt, cred că îl oripilase magazinul ăstora ca și pe mine.
De data asta era unul în tricou și pantaloni scurți, pe la 7 seara zic. Ăsta nu sunt sigur că era nebun, poate era doar britanic vero, ăștia sunt vestitorii primăverii, cum se fac 10 grade afară cum îi vezi aproape în curul gol pe stradă, fie bărbați fie femei.
Altă tanti avea o pelerină din aia de super-erou pe care o fâlfâia prin magazin în timp ce își împingea copilul în cărucior în fugă, ca un supererou de supermarket. Nu știu de unde să zic că era, dar mirosea a Kașmir, nu țesătura, regiunea. Nici nu știu ce supereroi au pelerină neagră, parcă era unu’ Rumburak, sau ceva.
Mi-a trecut prin cap vreo două secunde s-o filmez cu telefonul, dar nu te pui cu super-eroii nervoși, dacă și ea căuta pe cineva să bată și se întâlnea cu mine, avea și un cap și jumătate peste mine.
Ce nu găseam în magazinul ăla erau produsele pentru care eram acolo, futu-i Sainsbury-ul morților mamii lui.
Îmi ia jumătate de an să găsesc tot ce caut pe acolo; tocmai când am, ca robotul de măturat, harta făcuta în cap și gata să acționez eficient, ăștia schimbă așezarea produselor la raioane. Mă simt ca Sisif cu bolovanul în sus la deal, mă simt ca un șobolan ce-ncearcă să roadă un sac în mișcare, pot să jur că ăștia reașează produsele ca să ne plimbăm toți ca bezmeticii prin magazinul lor de căcat, că ei știu că noi toți vrem să pierdem cât mai puțin timp acolo.
Și-mi aduc aminte că prin tinerețe am aflat de o meserie nouă prin România – merchandiser. Cu toată engleza învățată jur că n-am știut niciodată cum se pronunță corect, că de fiecare dată când dau să spun scuip cuvântul și pe cine e în fața mea, aveți grijă.
Aparent scopul ăluia era să pună produsele la raft, dar nu ca orice aprovizionator, ci cu un fengshui anume de marketing, să îți sară în ochi , sanchi și să tăbărăști pe raftul cu produse să-l golești în cărucior. Aiurea, pe vremea aia erau unele branduri care plăteau mai scump display-ul către retailer și li se permitea să își așeze produsele în dauna altora – 3 metri de raft cu berea cea mai bună din lume Bergenbier, sau Noroc; Stella Artois, doar două sticle pitulate într-un colț. Cum se face acum cu Gillette, de exemplu.
Am citit și eu să văd care e definiția jobului și aparent ar trebui să ne ajute. Dacă ne mai ajută mult așa, înnebunim toți. În ultimele 6 luni au mutat ăștia apa unde era berea, berea unde era ginul, ginul pe alee cu vinul, cipsurile unde era apa, dulciurile tot acolo , dar le-au făcut shuffle, cafeaua unde erau cipsurile , iar ultima , au mutat hârtia de copt și staniolul alimentar unde era – nu știu ce pula mea mai era lângă detergenți, dar când mi-o trebui și aia o s-o caut prin podul magazinului sau pe undeva.
Bă, nu mai suport. Merg acolo cu gândul să plec în 20 de minute și în mai puțin de-o oră nu pot ieși, că de fiecare dat e ceva mutat și uneori bântuie și angajații cu mine de mână că nu mai știu nici ei. Așa mi-a zis o tanti pe care am întrebat-o de niște animăluțe de la Căcatbury . Țâfnoasă, cu mâinile în șolduri se uită la mine și îmi zice în doi peri :
-Nu mai știu, săptămâna asta erau aici!
Chiar erau, o idee mai încolo, dar nu mai aveau, era cutia goală, dar asta mi-a dat de înțeles că și angajații lor sunt exasperați.
Așa că dacă știe cineva cine e merchandiser la Sainsbury, numele și adresa; de fapt, nu. Vreau doar să știu când lucrează, și când mută ei produsele dintr-un loc în altul eu le iau și le mut în altă parte și când vine și se ia cu mâinile de cap, vreau să-l apuc eu să-l bag cu capul într-o cutie din aia mare de detergent, îl târasc așa până găsesc raionul cu apă, și îi torn 3 sticluțe din ălea la 0.5l, de care îmi aduc ăia la comanda online, în loc de sticle de 5 litri, pentru ce pula lor, similar products, și să-l las să se înece în nămolul format, când moare vreau să văd balonașe de detergent parfumat ( Ariel din ăla cu Lenor) că ies din cutie.
Probabil că dacă nimeresc un complet de judecată ( sau un juriu, aici te judecă oameni ca tine pentru crime) format din oameni care n-au fost la Sainsbury în ultimul an o să-mi iau ceva viață în pușcărie, dar dacă au fost și ei, am șanse!
Bineînțeles că sunt prost eu, și frustrat, că puteam să stau acasă și să nu am treabă cu astea, făceam , tap-tap, o comandă online.
Cum am și făcut. Mereu fac câte o comandă online, o să fac una chiar după ce termin de descris cum îi torturez pe ăștia doi, dar nu funcționează cum ai vrea. Pun și eu niște ce-mi trece prin cap în comandă , ca să fie slotul de livrare asigurat, dau comanda și pot s-o modific până seara de dinainte, la ora 23:00.
Și dacă nu uit să debifez că nu vreau să-mi pună produse înlocuitoare, CĂ NU VREAU APĂ LA 0.5 litri în loc de apă la 5 litri, îmi și aduc ce am cerut. Dacă le au, dacă nu ”muie, fraiere! de ce nu ai pus produse înlocuitoare.”
Mai bine așa, oarecum.
Cu excepția că lista adevărată se completează mereu în seara de dinainte de comandă, oarecum normal, că nu știu ce se termină exact când.
Și se întâmplă că mă mai și grăbesc pe la orele alea când vreau să închid comanda și apăs din nou checkout și haida nicăieri. Stai, unde te duci, păi sigur nu ai uitat să cumperi vreunul din produsele pe care vrem noi să ți le vindem acum? Și după aia , avertisment, vezi că ”ai uitat” să pui înlocuitori. Și după aia mai reprocesează ei o dată comanda și scriu că au acceptat modificările și pula mea.
Eh, eu sunt mai pe grabă și pe pilot automat și îi urăsc din toți rărunchii , că 2 din 5 dintr-un motiv care îmi scapă, nu se updatează comanda și o fac degeaba, adică pula mea, tot trebuie să ajung pe picioare la supermarket lua-le-aș morții la pulă. Și alți 2 din 5 se întâmplă să nu aibă vreun produs esențial și tot aia e. Inițial am crezut că sigur fac mișto, că n-au cum să nu aibă pâine, ouă, nu știu ce, nu știu ce. După care am tot observat recent că se mai întâmplă să nu aibă. Ba nu li se ouă găinile, ba nu le merge fabrica de hârtie de copt – azi am luat ultima rolă, ba plm.
Bă, efectiv nu știu ce au cu mine. OK, nu merge cu online-ul, mă vrei în magazin ? Ține-l în morții mă-tii într-un fel să apuc să învăț produsele, că învăț la ele mai ceva ca la noile tehnologii SAP și alta nu.
Că eu m-am gândit de vreo 6 luni – bă, să vezi că ăștia nu ne mai vor în magazine și ne aleargă prin raioane până ne prindem. Hai că mă prind eu repede și dau comandă – păi atunci fă-o să meargă ganță, futu-i mama ei de comandă.
Acum aproape 8 ani- vai de pula mea cât timp a trecut – dădeam comenzi în București la Cora – erau la 10 minute de mine, dar îmi e SCÂRBĂ să-mi petrec viața în magazine. Aveau și ăia, acum 8 ani, probleme similare, dar pula mea, altă tehnologie, era la început de drum, etc. Până m-am mutat din București li s-a îmbunătățit serviciul. Nu știu dacă acum e mai bun decât al ăstora de la Sainsbury din UK, mă pot aștepta la orice, dar rezonabil ar fi că nu are cum să fie ca la ăștia.
Dacă nu mai scriu p-aici întrebați de mine la pușcărie.
You need a vacation!
Desigur. Vine, în curând.
Dar nu au ceva gen glovo? Sa comanzi pe loc?
Aici e 30 de lei pe luna si iti aduc nelimitat comenzi de la supermarket in aprox o ora hai doua de cand plasezi comanda. Te poti si programa daca vrei. Sigur ca poti comanda direct de la magazin gratis, dar pt 30 lei…
Daca lipseste dintr-o comanda ceva comand din alta parte :))
Personal tot imi place sa vada ochiul meu ce e prin magazin, dar pt lene sau graba e ok.
Dar nu au ceva gen glovo? Sa comanzi pe loc? Nu știu, nu aș folosi( știu calitatea Glovo) și nu înțeleg utilitatea. Eu comand special să primesc , planificat lucruri, unele în cantități mai mari – gen 3 litri de ulei. Sau 30 de litri de apă. Livrare cu camion frigorific, etc. Deasemenea supermarketul e la 5-6 minute cu mașina. Sigur ca poti comanda direct de la magazin gratis, dar pt 30 lei… Nu e vorba de gratis, plătesc către magazin, între 4 și 5 lire livrarea. 7 daca comanzi sub 40 de lire, dar nu e cazul. Costă simbolic… Read more »
Devenise Cora atat de bun, de i-a cumparat Carrefour.
https://adevarul.ro/economie/cora-devine-carrefour-magazinele-de-proximitate-2312689.html
Știu că au fost cumpărați – era oarecum normal, nu au reușit să se extindă.
Nu știu, nu aș folosi( știu calitatea Glovo) și nu înțeleg utilitatea. Crezi ca iti desigileaza apa si iti scuipa in ea sau ce? :))) la ce te referi cu calitate? Mie mi se pare util ca nu stau mereu bine cu planificarea. :)) si pe langa comanda “mare” (unde au diversitate mare de produse) mereu ma trezesc ca nu am un ardei cand imi trebuie, am ramas fara servetele sau gris. De cand dai comanda vine acasa intre 30 min si 2 ore – depinde de supermarketul ales, cat de aproape e de tine si probabil de cat de… Read more »
Crezi ca iti desigileaza apa si iti scuipa in ea sau ce? :))) la ce te referi cu calitate? Nu vin mereu la timp, nu aduc mereu produsele comandate – ori uită, ori se întâmplă să aducă de alt fel, ocazional mai bagă vastul în comandă. Mie mi se pare util ca nu stau mereu bine cu planificarea. :)) si pe langa comanda “mare” (unde au diversitate mare de produse) mereu ma trezesc ca nu am un ardei cand imi trebuie, am ramas fara servetele sau gris. De cand dai comanda vine acasa intre 30 min si 2 ore Înțeleg… Read more »
Asta-i boala grea – merchandiser ! NU esti singurul care-njura ca s-a schimbat aranjamentul!
Din cauza asta am inceput sa luam mai multe din unele produse. Gen praf de copt,esente,hartie de copt,amidon etc.
Ma uit la termenul de garantie si pun in cos pt 4-5 luni( ca nu-s voluminoase)
Si am invatat sa ma resemnez daca nu gasesc ceva. Asta e!
Înțeleg ce spui, dar tot nu înțeleg utilitatea. Dacă văd că am uitat un ardei fac eu cu mașina 5 minute până la Sainsbury, sau 3 până la un market mai mic, nu mai stau de ”între 30 de minute și 2 ore” Cu masina poate faci 5 min, cu totul nu scapi sub jum de ora min ca stii cum e – si de ce sa stau jum de ora la cumparaturi, nu ms, daca plec asa de la lucru ma duc la altfel de cumparaturi. :)) Cat despre mers pe jos, cred ca da, am ceva la 100… Read more »