Diferența dintre demisie, demitere și acordul părților

E relativ la discuția cu privire la doamna sys admin de la Atos ( conform linkedin) de 8 ani , care s-a sinucis după ce, aparent, s-a încercat demiterea ei cu acordul ei.


Nu-s psiholog și nu o să discut aspectul sinuciderii, anume, în ce măsură compania, sau managerița se fac culpabile, sau nu. Aspecte de psihologie și justiție. Ce știu empiric , cât și noțional, este că persoanele afectate de perioade de depresie și anxiozitate, sau cu un caracter depresiv pot găsi motive pentru sinucidere pe care alte persoane, sau tot ele, în perioade mai bune, nu le găsesc.

Acestea ziind fise, problema ( de care Atos încearcă să se disculpe, înțeleg ) e legată de concedierea prin impunerea demisiei, un fel de acord al părților impus.

Iar pe asta vreau s-o discut, că are efecte nocive reale, indiferent că persoanele afectate sunt depresive sau nu, indiferent dacă se sinucid, sau nu.

Doru Șupeală a scris mai larg și mai tehnic problema pe cazul de față, eu am o idee generală.

Și pleacă de la faptul că angajații nu-și cunosc drepturile, în general, iar în particular, e vorba de faptul că în IT s-a cam eludat crearea de sindicate pentru că s-a postulat că în IT se muncește în condiții bune și, mai ales, pe salarii bune. Sunt sindicate pentru ITști, nu știu dacă la Atos, dacă exista unul, exista degeaba.

Pe mine mă interesează problema într-un sens mai simplu, la nivel de ”școala vieți” ediția de buzunar.
Orice companie care o duce prost caută să se scuture de o parte din angajați. Criteriile pe care se scutură de ei, legal, ar trebui să fie profesionale, faptic, pot fi legate de costuri ( salarii), alocarea pe proiecte și caracter uman – adică persoanele dificile și costisitoare primele, indiferent de ce zice legea.
La asta contribuie și calitatea relațiilor interumane la momentul respectiv. Dacă nu te înțelegi bine cu managerul, ghinion.

Nu știu care este situația de fapt, în cazul ăsta, și nu e relevant.

Ce e relevant e că pentru tine ca angajat, indiferent de nivelul de competență și profesionalism pe care îl ai sunt, în principiu 4 modalități de a ieși din orice companie.

  • Prima ( ordinea nu e importantă) e cu acordul părților .
  • A doua e demiterea de către angajator, care poate să fie trimiterea în șomaj, sau rezilierea contractului din diferite motive, cu respectarea clauzelor care se aplică și legislației muncii, sau abuziv – dar atunci e rost de făcut bani pe curul lor.
  • A treia este demisia, act unilateral pe care il faci tu și care e cu respectarea preavizului, a clauzelor de demisie și a legislației muncii din partea ta. Dacă o cere angajatorul trebuie să fie demitere, sau cu acordul părților*.
  • A patra e să mori și nu intră în discuție, că cine o alege pe asta nu mai e preocupat de ce poate câștiga cine.

Ceea ce vrei, pardon , ceea ce TREBUIE ( e imperativ) să eviți, ca angajat, este ca atunci când îți dai demisia să nu fie ideea ta și să nu ai nimic de câștigat. Dacă nu ai nimic de câștigat de la schemă, singura variantă acceptabilă este demiterea de către angajator – și te repliezi de acolo.

Ce trebuie să urmărești e acordul părților – adică să-ți iasă și ție ceva la schemă.* Chiar dacă nu te-ai născut nesimțit, cheia e să ignori orice norme de bun simț și convenții sociale profesionale ( că ei le ignoră oricum ) care-s gândite fix ca să te pună într-o poziție inferioară, într-o astfel de situație.

Oricât de incompetent ai fi, pielea pulii în prefectură, sau oricum nu contează, când vine cineva să-ți ceară să-ți dai demisia, primul gând al tău trebuie să fie ”că altfel ce?”. Poți chiar să-l vociferezi așa, dacă mai bine de atât nu te duce mintea. E mai bine decât să taci și să accepți. Mult mai.

Mai mult decât atât, în momentul în care cineva îți propune asta, trebuie să cam știi direcția și trebuie să te preocupe 2 lucruri , cu prioritate.

  • Să-ți asiguri viitorul, pentru că jobul ăsta e de trecut – adică îți cauți altceva. După părerea mea trebuie să faci asta din momentul în care ți se propune redresarea profesională, dar asta pentru că n-am încredere în oameni, fiecare avem agendă personală, iar o intenție e o intenție.
  • Să te preocupi de resurse pentru a-ți asigura viitorul, anume trebuie să câștigi de la angajatorul curent timp și bani.


Dacă e prea pretențios ce-am scris mai sus, când cineva îți sugerează că ”trebuie să îți dai demisia”, sub orice formă, propunere sau impunere – trebuie să știi că doar tu poți decide asta, iar dacă nu e deja decizia ta, atunci asta se negociază și ce trebuie să întrebi , sub orice formă te pricepi tu să negociezi este ”mie ce-mi iese?”.

Că e clar, ăia scapă de tine, dar ție ce-ți iese.
Amenințări că altfel nu știu ce ? NU.
Învățați-vă să răspundeți la agresiune cu orice arme aveți la îndemână.
Dacă nu ai nimic mai bun, poți să-i fuți un pumn în muie ăluia care-ți propune asta. N-o să te ajute prea tare, o să te încurce cel mai probabil, poate te și bate, sau te fute cineva în cur pe la pușcărie, dar oricum e un sfat mai bun decât să accepți să-ți dai demisia fără să primești nimic care să te mulțumească, dacă nu a fost decizia ta. #tupeudeborfaș

Cunosc oameni foarte incompetenți care au obținut la cerere luni de păsuire, plată certificări și salarii compensatorii. Toate, nu la alegere.

De ce și cum ? Pentru că e mai ieftin pentru angajator să-ți dea ceva decât să nu-ți dea nimic și să se lupte cu tine și cu imaginea lui publică.

Sigur, cel mai ieftin e să te prostească ca pe fraieri, cum te prostește oricum să te angajezi permanent pe mărunțiș oferindu-ți iluzia faptului că ai un job sigur. Toate sunt iluzii adică minciuni.
Don’t hate the players, hate the game. Or hate them, it does not make any difference.

Cum te pricepi să negociezi e o discuție lungă, dar să accepți propunerea de a demisiona e efectiv cea mai proastă opțiune.

Atenție că uneori se maschează asta sub ”dacă accepți să îți dai demisia, ce putem să facem e să nu spunem că ai avut performanțe proaste (care performanță e reflecția unor rapoarte subiective cu criterii și evaluare stabilite unilateral sub un raport de forțe potrivnic), ci îți dăm recomandare – CĂCAT ÎN PLOAIE.

Vorbele lor nu valorează doi lei în poziția asta. În poziția asta trebuie să îți târăști coaiele pe barba lor și, dacă e să pui problema în felul ăsta complicitar, o pui ”mai întâi imi faceți voi recomandare unde vreau să plec și DOAR DUPĂ ce mă angajează ăia îmi dau eu demisia” . DOAR așa. Nu există altceva. E minimul. Eu aș zice asta + niște salarii compensatorii pentru deranj, pentru că-s cotoarbă bătrână.

Care vreți să vă sinucideți, mergeți la psiholog sau nu, alegerea voastră, dar dacă cineva îți propune să-ți dai demisia, gestul reflex trebuie să fie refuz și invitație la negocieri.

Indiferent ce vrei să faci cu viața ta, chiar dacă vrei să te sinucizi mâine, amâni, că nu-ți putrezește funia, până îi jupoi pe jegoșii care-ți propun demisia și abia după aia continui cu ce planuri mai ai.

Primiți sfaturi de genul ăsta de la life coaches pe bani – vi le spun eu gratis, că nu merită să dai bani pe ceva ce ar trebui să fie noțiuni de bun simț.

Motivul e simplu. Dacă ți se propune să îți dai tu demisia , angajatorul tău încearcă să-și ușureze lui munca și situația. Dacă ar fi mai ușor pentru el să te demită pe loc, ar face-o, n-ar avea nevoie de acordul tău pentru nimic. Te cheamă la discuție și îți pune în brațe decizia și cutia cu fișiere personale de pe One Drive.
Dacă sugerează că trebuie să faci tu ceva în sensul ăsta, înseamnă că pentru el e mai dificil – păi dacă e mai dificil, măcar să plătească serviciul.

5 5 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
12 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Stropic
Stropic
13 days ago

Am ras – mai e si varianta 5 – iti omori managerul si pleci, dar asta e cam dark :)))

Sa iti ceara sa iti dai demisia e si o forma de “cauta in alta parte”.

La multi nu se ajunge la da demisia ca daca ii tot critici si enervezi pleaca singuri :)))

Alifie
Alifie
13 days ago

Nu inteleg un aspect, de ce unii angajatori se trag pe cur sa demita sau sa-i desfaca contractul de munca unui angajat. Ori de cate ori am incheiat un contract de munca cu un angajat, fie am desfiintat postul, fie i-am sugerat sa facem in asa fel incat sa ii inchei la initiativa mea contractul de munca, ca sa aiba parte macar de preaviz (nici nu ii mai chemam la munca in preaviz, ii lasam sa isi caute altceva sau sa faca ce vor) si de somaj. Tot ce pierdeam eu ca angajator era preavizul, adica pielea pulii, salariul pe… Read more »

Catalinx
Catalinx
Reply to  Alifie
13 days ago

La companii mari e mai complicat , principial. Nu pot desființa postul , că dacă mâine iau un proiect și vor pe cineva, sunt blocați, nu pot angaja 6 luni, sau cât mai e acum. Pot să refacă postul sub alt nume . Dar fac asta la UN post, nu poți să ai un MO , să dai oameni afară în volume cu desființare și reinventare de posturi. Nu pot trimite în șomaj altfel. Când ai peste un număr de angajați ai obligația să ai reprezentant al angajaților, contract cadru, criterii clare, nu faci ce vrea pula ta. Mai trec… Read more »

0040
0040
Reply to  Catalinx
12 days ago

Mai e si aia cu reoganizarea dpdv economice, dar si-o cam iau lejer la proces, de la cine ii da in judecata, daca nu pot justifica ca iau mai mai putin si masura e chiar justificata (de multe ori nu e. Bine… la Atos unde zic astia ca a scazut valoarea actiunii cu 90ish%… cred ca era. Cred ca ala era cel mai evident semnal de abandon ship pana mea, unless daca aveai ceva compensatorii trecute in caz de iti faceau ei cu mana, sa zicem ca stateai pentru 3-6 bucati – o mini-vacanta – asta daca nu gaseai sa… Read more »

Alifie
Alifie
Reply to  Catalinx
12 days ago

Nu m-am gandit la concedieri colective, pentru ca stiu ca acolo e mult mai complicat. Ma gandeam strict la cazuri singulare, ca acolo nu ar trebui sa fie mari probleme. Inteleg ca parte din probleme deriva din modul in care anumite companii isi atrag angajatii si apoi legat si de felul in care incearca sa ii fidelizeze, sa-i lege de plantatie, oferind bonusuri contractuale inclusiv in salarii compensatorii, bonusuri care se dovedesc uneori a fi doar minciuni. Cumnatul neamt cred ca lucreaza la CISCO de vreo 20 si ceva de ani. Ultima data era cu bonusul la jumatate de meleon… Read more »

0040
0040
Reply to  Alifie
12 days ago

Meh, am un coleg care fix de la Cisco a plecat parca acum 2 ani… Zicea ca i-e lehamite de 4.5k net in NL de la Cisco, pe ceva project support eng. Ma asteptam sa fi avut mult mai mult. Avea colegul ala certificari, cat nu am eu patratele la hartia igienica la wc. Se pare ca nu puletii au bonusul ala bagat…

Dar asa de curiozitate, pe ce pozitie, e mare mahar VP, subaltern de CxO ceva? Si.. l-a cerut el, sau “a venit cu oferta postului”?

Alifie
Alifie
Reply to  0040
12 days ago

Din ce imi amintesc, la ei sun 9 sau 11 nivele. El este penultimul nivel (10 daca sunt 11). Masteratul si l-a facut in Tokyo – cred ca acum 28 de ani, si de atunci tot la Cisco lucreaza. In mod cert il ajuta foarte mult ca este atat de vechi in firma, stiu ca exceptand pandemia, zbura cel tarziu la doua saptamani prin alte tari. Cu mult timp in urma spunea ca ma baga si pe mine in CISCO daca pot sa imi iau macar o certificare. Salariile sunt mici la ei, pentru ca imi amintesc ca spunea ca… Read more »

Fery
Fery
Reply to  Alifie
13 days ago

pai cum iti iei tu ca middle manager niste felicitari la sf de an altfel? daca le dai drepturi la angajati si de alea, o sa rada de tine toti managerii de deasupra, o mandrie ai si tu, ca de competente profesionale nu e cazul. daca se sinucid aia din echipa ta, si mai bine, ai scutit firma de complicatii inutile, compensatorii, itm, somaj, alea.

deja te bagi la potul de bonusuri de craciun.

Alifie
Alifie
Reply to  Fery
12 days ago

Mi-o scapat din vedere taratoarele alea, mi se pare rupt de realitate cand vad cum administratorii sau managerii de firme trag cu dintii de angajatii buni, si vin apoi ceva puleti care habar nu au cine aduce cu adevarat profit, ca mai apoi sa vina cu economii de moment de tot cacatul, si dupa aia se mira de ce se duc in cap ca nu mai au oameni capabili si productivi.

0040
0040
13 days ago

Mai sunt multe tactici murdare la mijloc, si cred ca asa a afacut si Atos, ca si la fosta mea plantatie unde am fost, aveau talente d-stea da eu i-am scuipat in ochi cu aditionalul lor. Iti baga sub nas o promovare dar cu alte articole, modificate fata de ce aveai initial, si apoi iti fac viata mizerabila de pleci tu. Si la Atos la fel le-au tras clapa la aia full remote, muncea omul din Suceava, vezi ca de luni te prezinti la sediu in Timisoara. Dupa ai lejer motiv sa-l dai afara, daca a fost prost si-a semnat… Read more »

Alex2
Alex2
12 days ago

Poza pe care ai folosit-o in articol e a unei alte persoane. E doar o coincidenta de nume intre ele doua (vezi pe blog la prietenul tau Laiviu, in comentarii).