Moldova față cu euroscepticismul

E vorba de Moldova lor ( nu-s unionist).

Citeam azi-noapte, că mă plictiseam așteptând, știrea asta din care o să iau paragraful cel mai important.

Numărând voturile celor din țara lor au ajuns brusc la o concluzie statistică neplăcută politic, pentru tabăra doamnei Sandu, a cărei campanie se bazează pe mesajul pro-european.

Anume că moldovenii vor ”Brexit” deja, cum ar veni că să nu intre, cum ar veni că eurosceptici. Așa le spunem celor prost informați acum – ”sceptici”.

Doamna acuză că situația asta a fost determinată prin fraudă electorală de un fel sau altul. Că scopul a fost să inducă frică și panică în societate.

De fapt mesajul dumneaei a avut scop să inducă panică și frică în o parte a societății moldovenești – anume celei cu titlul de ”diaspora” , emigranți, ”căpșunari”. Partea dinspre vest. Și pare că a funcționat. Zic pare, că nu le-am numărat eu voturile.

Moldova are ceva peste 3 milioane de suflete din care mai mult de 1 milion locuiesc în afara Moldovei, din care, între 200 și 300 de mii locuiesc în Rusia – e important aspectul ăsta, mai ales corelat la acuzația de cumpărare a voturilor de către Rusia. Cam o treime dintre moldoveni sunt diasporeni.

Am furat poza, că e relevantă.

În acest context , Moldova a deschis 60 de secții de votare în a doua țară ca populație de moldoveni, Italia.

În Rusia, țara în care locuiesc cei mai mulți emigranți moldoveni, au deschis două secții de votare.

CEC-ul a declarat că nu a amenajat mai multe secții de votare în Federația Rusă, pentru a evita fraudarea alegerilor.

Bă…
Maia Sandu: ”Am câștigat corect într-o luptă nedreaptă.

Eu nu comentez declarații de felul ăsta, doar le relatez în context. Și nu, nici nu-s prorus, pentru mine personal e preferabil ca Maia Sandu să fie președintă, nu știu dacă e preferabil pentru mine personal ca Moldova să adere la UE – pe termen lung probabil că da, nu m-aș fi bucurat de un rezultat negativ la referendumul lor. Dar nici nu-s emoționat cât să renunț la gândirea critică.

Acestea fiind spuse – În Moldova, pe raioane ( județe) , voturile au înclinat cam așa.

Diferența de circa 13,000 de voturi ( la ora asta – numărate 99.68% dintre voturi) vine din diaspora, spun SEC toate publicațiile, uitând să menționeze din care diasporă și cum.

Din punctul meu de vedere, victoria a fost una strategică, cu democrație un pic strânsă de gât, anume părerea cetățenilor moldoveni de pe teritoriul Rusiei a fost aproape ignorată, de facto, iar voința cetățenilor de pe teritoriul Moldovei răsturnată de cei care sunt deja în locul unde Moldova se vrea primită.

S-a jucat tare, știrile zic că cele 2 secții de votare au prelungit programul de votare cu 2 ore, dar nu-i nimic, la fel au făcut și patru secții de votare din București – chit pe chit.

Ce vreau să spun, mai exact, este că din 200 000-300 000 de moldoveni aflați în Rusia, au putut vota 6370, la cele două secții de votare deschise, conform aceleiași știri de mai sus. Și e și dificil să voteze mai mulți.

Nu știu dacă vom afla vreodată cum au votat aceia, nici nu contează. Ceea ce contează este că ei reprezintă cam 2 – 3.5% din moldovenii aflați în Rusia. Vreau să văd demonstrația științifică care probează că ăsta e în mare interesul moldovenilor din Rusia să voteze – sub 5% în condițiile unei prezențe generale la vot de peste 50%.

Maia Sandu are dreptate într-o privință. Lupta a fost nedreaptă.

Exercițiul păstrează caracterul democratic la nivel de sondaj, dacă forțezi alinierea unor rezultate dintr-o regiune unde sondezi părerea a sub 5% din locuitori, cu altele unde sondezi părerea a circa 50%. E o normare a intenției de vot de 1/10, de unde mă uit, iar în ceea ce mă privește Moldova simulează legitimitatea acceptului popular pentru admiterea în UE.

Mai departe de atât, ar mai fi de spus niște lucruri. Anume, oare de ce în Moldova majoritatea e anti UE? Poți încerca orice explicații, dar eu când văd o treime din populație în afara țării ( asta e ceva mai mult decât situația României, cred?) mă gândesc la întrebarea de baraj pe care i-a pus-o tatălui meu socrul lui, când a mers s-o ceară pe mama:

  • Care copil rămâne acasă cu părinții?

Răspunsul tatei a fost că cel mai mic. Bunicul meu i-a clarificat faptul că-i vorba de cel mai prost, restul pleacă să se descurce singuri cum pot. Tata era cel rămas acasă cu părinții, în caz că vă intrebați, dar asta n-are legătură cu referendumul, iar eu îmi iubesc părinții, indiferent de orice anecdote.

Aia este situația și nu-i nimic de deplâns, decât dacă ești hardcore prodemocrație, iar eu sunt, cred că oamenilor trebuie să li se respecte prostia și să plătească prețul, că de aceea și articolul.

Spun că nu e nimic de deplâns pentru că dacă în România ar fi fost executat un referendum de dacă-s de acord cu admiterea în UE, probabil majoritatea ar fi votat contra.
Nu știm, că n-a încercat nimeni să pună problema așa, ci a fost un referendum de tipul ”vreți să modificăm constituția ca să nu mai facem armata obligatorie ȘI, pe lângă asta, să primeze legile europene?” Asta după ce se ceruse aderarea la UE și mai erau voci care nu știu ce. Iar românii au zis ”lasă dracu’ pe lânga asta, aia cu armata e șmecheria”.

Cel puțin majoritatea celor care eram înăuntrul țării, ar fi decis că la noi e cel mai bine, străinii vor să ne fure bogățiile.
17 ani mai târziu trăim vasta majoritate mult mai bine datorită accesului pe piața Europeană și reducerii corupției și, în general, a ajuns și ultimul prost să știe ce sunt ălea Fonduri Europene.

Dacă e ceva de apreciat la Maia Sandu, nu e nici corectitudinea, nici pro-democrația, ci că a jucat-o pe asta cu tupeu.

Nu știu în ce măsură ce spune ea e adevărat – cu privire la faptul că rușii au dorit să fure 300 000 de voturi – probabil că au vrut, de ce nu, căci interesele lor sunt transparente, la fel și metodele. Dacă și cât au furat / influențat însă, e o discuție separată și o analiză cantitativa, care trebuie să se susțină cu probe, pe care nu le administrez eu, că nu-s procuror, însă ce pot observa și proba este reprezentarea viciată a moldovenilor din Rusia – bineînțeles, cu cele mai bune intenții de a înlătura orice suspiciuni de furt de voturi.

Sigur, asta ar putea observa toată presa și ar trebui s-o facă, dar sunt prea ocupați să ne explice că de fapt nu e un abuz, e o acțiune în interesul corectitudinii #amînfrânt.

5 5 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
6 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Alex2
Alex2
30 days ago

Posibil sa fie un schimb: va dam inapoi Moldova, daca ne dati inapoi Ucraina.
Never know ce e in planul de pace al lui Zelensky.

Alex2
Alex2
Reply to  Catalinx
30 days ago

Sunt cam 3 zone mai fierbinti in jurul Rusiei: Ucraina, Moldova, Georgia.

In toate 3 se cam precipita lucrurile:

  • in Ucraina se anunta un acord de pace (nu se stie si daca va fi acceptat)
  • in Moldova sunt alegeri
  • in Georgia erau ceva demonstratii de strada
Alex2
Alex2
Reply to  Catalinx
30 days ago

Si mai e un aspect: nu mai pun botul la propaganda pro-vest sau vrajeli din astea. Oricat ar vrea ei sa traga de par faza cu Moldova care vrea in Europa, eu unul nu o vad realizabila.
Si referendumul asta mi s-a parut asa, un pic cam tras de par in directia pro-Europa.
Nu zic ca nu li s-ar putea schimba perceptia, ca deh… banul face si desface multe…Dar, om trai si om vedea.