La fel, nu vă spun să o votați sau să nu. Doar să luați în calcul.
Ați văzut și voi dezbaterile, se vede ce poate, e pe sentiment, pe sociale, ciudat pentru un partid autointitulat de dreapta – nu sunt, USR sunt liberali, dar oarecum de centru stânga, la cum îi văd eu. Nu știm sigur, că n-au condus niciodată nimic, momentan sunt de centru stânga împrejur în opoziție, dar cine-știe.
Doamna vine din primărie, ca Băsescu și ca Iohannis și se pretinde. Am să repet, cred că e relativ ușor să fii un președinte mai bun decât Iohannis. Sau cine știe, poate vom afla peste 10 ani că a fost CR7-le președinților, doar că n-a comunicat el bine. În Românește. Zic asta amuzat, că l-am ascultat și dintre limbile germană, engleză și română, în română vorbește cel mai lent. Dar nu mai contează acum.
Ce contează e că orașul unde e Elena Lasconi primăriță, Câmpulung Nemoldovenesc, adică ăla de la Curtea de Argeș mai sus, nu e București, nici Sibiu. E mai mic, cu populație omogenă și probleme clare.
Partea proastă e că acum 2 ani, când am fost eu acolo, arăta rău. Aproape la fel de rău ca acum vreo 10-12 ani. Doamna Lasconi nu a fost pentru Câmpulung nici măcar ce a fost Băsescu pentru București – măcar ăla ne-a scăpat de câini. O vreme.
Nu e nevoie să mă credeți pe curând, dați un ochi la Câmpulung. Poate mă înșel și în ăștia ultimii 2 ani, de când am fost eu , o fi arătând mult mai bine. E posibil, n-am cum să știu.
Dar dacă nu, trebuie să plecăm de la idea că nivelul cam ăsta e și putem avea mai mult doar dacă doamna se lasă condusă și în funcția de președinte de partid și consilieri. Nu știu dacă e o idee mai bună, dar e mai OK calitativ decât încrederea pe care mi-o lasă mie din funcția de primar.
Nu spun că ar fi un președinte mai slab decât Băsescu, România de acum nu mai e cea din 2004, spun doar să nu aveți așteptări exacerbate.
E o situație de “ai noștri că brazii cu mucii pe piept, pe ăștia ii avem cu ei defilăm”! Sincer aș fi votat Birchall, imi pare omul cu cel mai bun raport pregătire/scheleți în dulap, dar nu are nicio șansă. Decât Ciolacu sau Ciucă mai bine tanti asta, chiar dacă vine Simion în turul doi nu o să votez cu unul din ăștia doi.