E 2025 mâine. Văd o știre care zice că OMV avertizează că există riscul întreruperii aprovizionării Europei cu gaze rusești.
Înțeleg știrea, are sens, OMV au bani de luat de la Gazprom, în urma arbitrajului, ăia n-or să plătească, OMV nu le va mai plăti gazele dar va lăsa țeava deschisă la blană să ia ce se poate lua până închid ăia robinetul de la ei, probabil destul de repede.
OK.
Dar de ce riscul și nu planul, că eu credeam că ăsta e planul, nu riscul.
Când discuți despre risc înseamnă că ai sau cauți un plan de rezervă pentru situația potențială care se poate întâmpla.
Când discuți despre un plan, înseamnă nu numai că te aștepți la asta, ci și urmărești asta pe toate canalele posibile și cauți planuri de rezervă pentru situația de fapt și de drept, adică, ce faci dacă nu vor rușii să oprească gazul – ce dop pui, sau dacă prin interpuși se crează presiuni și piedici în rezolvarea independenței energetice – aș zice că momentan vorbim, mai exact de deconectarea energetică de la Rusia. Independența mai încolo, când s-or renormaliza relațiile și poți vorbi despre Rusia despre o sursă de materie primă și energie la fel ca și de altele, care contribuie la o ofertă diversificată și prețuri ”competitive” cum se spune în business când vrei să spui că ești strâns la pungă și vrei să plătești puțin.
