Am citit multe comentarii de români care zic ca filmul e nașpa, ca au pierdut timpul, ca.
Tocmai de aia l-am și văzut . Ca nu am încredere în proști.
Adevărul e ca filmul îți lasă un sentiment de insatisfacție pe mai multe planuri.
Dar e interesant.
Salma Hayek cam strica joaca. Nu prea are ce cauta aci. Nu zic, mimica, și modul cum își desfășoară scenele sunt okish în context, dar când deschide gura filmul devine instant absurt. Este un “tale” în care celelalte personaje vorbesc engleza cu accent parca tunat pentru basm, iar ea sparge străchini cu accent spaniol, accentul ala care da bine în filme gen Desperado, unde ai latrini înfocați, sau accentul care a reprezentat-o bine pe Frida. Dar nu în basme frate, nu! Adu’ o femeie care pana la 40 de ani a învățat sa vorbească engleză, dacă asta nu poate. M-am simțit ca la un film dublat, deși era vocea originala.
Bine, filmul e ciudat oricum.
Parca e o piesa de teatru televizata jucata parțial cu actori de teatru, parțial cu actori de TV.
Și linia povestii, de fapt a poveștilor pare regizata pentru teatru. Desi are efecte, notele și temele centrale nu sunt marcate de intrigi grave, sau de suspans în crescendo, sau măcar de focus accentuat.
Nope, filmul se derulează intr-un ritm tern, ca un film de diapozitive, ramamand, precum atunci când citești ceva criptic, sa deduci tu care-s temele importante.
Cam ca atunci când te uiți la pete de cerneala și vezi numa’ pizde. Ma rog asta vad eu, nu știu voi.
Nota metacritica e vizibila pe tot parcursul. Îmi place asta.
“This is the husband you have chosen for me” spune o prințesa având în brațe capul retezat al ex-ului.
