Copiii mei antifastfashion

Citeam pe  2 cevele  cum Franța lucrează la o lege care să limiteze creșterea fast fashionului și cum  activiștii jubilează; ca activiștii, na.

Legea e direcționată înspre ultrafastfashionul chinezesc, care mușcă din Europa prin Shein și Temu, dar mă gândesc că va fi dificil să diferențieze, sau să apere Zara și H&M , să zicem, companii europene. Sau Tom Tailor. Sau La Redoute, brand franțuzesc  de ff.

Sunt chiar curios cum vor croi legea.

Fiind francezi, sunt sigur că are ceva de a face cu faptul că vânzările LVMH au scăzut în US și China de anul trecut.  Și cu faptul că au mai multe companii ( îmi vine in minte Hermes ) – și alte branduri care aparțin altor companii multinaționale.

Acestea fiind spuse, cumva apreciez, deși eu sunt genul care îmi cumpăr haine fast fashion. Că sunt ieftine, nu că vreau eu un tricou nou pe fiecare sezon. Le port de bune până le pătez, adică destul de puțin, după care le degradez la alte scopuri până se rup după care, în funcție de unde ne aflăm, la gunoi, sau reciclare prin introducere in sistemul energetic , adică fac focul cu ele băi, ca la țară.

Mă rog, recent am decăzut, ăsta e alt articol.

Soția își cumpără haine mai altfel. Nu de la LVMH, dar nici așa  fast fashioane. Dar copiii sunt extremi.

Nu extrem de scumpi – bine, trebuie văzut asta prin prisma sexului , că există diferențe și între prețuri și între condiția femeii și a bărbatului in societate, cel puțin în societatea primitivă și tradițională din care vin eu – tricou de  5 euro și … in fine.

Copiii au gusturi la haine mai deosebite. Parțial știu cum le-au căpătat, are legătură cu comicoanele la care am tot mers, cu literatura pe care o citesc, jocurile pe care le joacă mai mult decât cultura generațiilor lor.

Zic asta că unul din copii se îmbracă într-un stil retro-elegant, dar retro rău, ceva gen inspirat din final de secol XIX ?

Când caut pe net “fashion 1890” ajung cumva în zona aia .

Celălalt copil e mai modern, are o urmă de influență de la sora ei, dar nu, nu e retro, e fantasy ( și vârstă ) și oricum mai modern.

Desigur, într-o lume fast fashion, întrebarea evidentă este – de unde cumpără haine, întrebare pe care nu aș fi vrut să mi-o pun , că nu mi se pare că ar trebui să fie o întrebare pentru copii . Gen – te îmbraci de unde îți cumpără mă-ta haine și gata! ( știți că io sunt cu #familiatraditionala). Dar nu e că și cum le pasă de părerea mea, zici că sunt pe banii lor.

O vreme bântuiau pe la magazine de “haine de morți” ( explic, răbdare ) , și pe de o parte mi se părea dubios /nepotrivit , poate rușinos / stigmabil ( nu există  cuvântul , nu căutați în dicționare ), dar hei măcar ieftin.

Vorbesc de magazine de haine second-hand, care pentru un om ( io) venit dintr-o cultură a sărăciei , unde anii 90-2000 ne-au umplut de haine second hand și asocierea cu hainele SH ți-ar fi adus stigmata sărăciei, are o reluctanță justificată.

Aici nu știu dacă e așa, că nu cunosc destui oameni, dar ce știu e că au magazine de haine din astea in mall. Și nu , nu sunt haine din alea uzuale care veneau în România la kil/ sax , deși probabil că la fel și aici, dar nu sunt genul ăla de haine.

Căutau copiii prin trențele alea după niște cămăși din materiale pe care nu le mai găsești azi, în croieli pe care nu le mai găsești azi.

De aia bănuiesc  că a remarcat copilul cel mic, când sor-sa intra in magazinul asta că “merge la magazinul de haine de morți”, că probabil oamenii care au cumpărat hainele alea sunt morți. Altfel, cămășile și taioarele acelea erau de calitate.

Nu știu ce s-a întâmplat, cred că au închis magazinul că m-am trezit cu copiii căutând haine pe un site  și nu numai asta , dar mă și pun să li le plătesc. Inițial cumpărau de la ăia ceva haine de cosplay mai bine făcute, acuma merg pe stradă așa.

Hainele sunt produse în China și cu asta nu sunt de acord, pe de o parte. Pe de alta nu sunt haine de pe Temu, gen costă pe de o parte mai mult decât hainele fast fashion sau medium fashion ( e asta o expresie?) de prin UK,  dar sunt făcute individual, pe comandă de oameni sau mici întreprinderi din China, iar în Europa le-ai cumpăra, probabil la preț de casă de modă sau croitorie individuală, de care nu cred că mai există, dar nu numai asta , ci faptul că modelele alea nu cred că se mai găsesc pe undeva, poate recuzite pe la teatre, lol.

Vorbesc de ceva de genul ăsta și nu, nu eram la ceva eveniment, ne plimbăm casual prin oraș. Mă rog, eu mă plimbam casual.

Dacă vă întrebați cu cine seamănă copiii cu asemenea preocupări fanteziste, nu știu de sotie, dar cu mine seamănă, lol .

Știu că va vine a râde, eu aveam astfel de preocupări, visam asemenea haine, cu doar două excepții. La vârsta aia familia mea era foarte săracă iar eu aveam o cultură ceva mai limitată ( un fel de a spune că eram un țaran prost , la vârsta aia ).

Care e punctul meu de vedere aici e că apreciez legile francezilor , brava!

Fast fashionul aduce peste noi toți duhoarea sărăciei . Pe de o parte hainele trebuie să fie ceva ce orice om, oricât de sărac , își poate permite, iar,  din punctul ăsta de vedere, trebuie să lași loc producătorilor de haine ieftine la preturi mici ca să acoperi săraci și oameni care au crescut în sărăcie, ca mine, și nu se pot desprinde – glumesc, cei ca mine avem nevoie de tratament și de educație , nu de haine ieftine.

Pe de alta, fast fashionul industrializat și externalizat in Asia a înlocuit croitorii și o suită de meserii din Romania și am un beef personal cu asta. Așa că da, susțin , chiar și când nu vreau, că pe portofelul meu se rezolvă astea.