Danemarca a ridicat prima ștacheta. S-a strigat 70. Cum ar veni, nu chiar 48, ca la judecătorii din România, dar ceva să placă la toată lumea. Germania, sau ”ze lazy germans” sunt, momentan, ca romulanii (zic de neprivilegiați) , la 65 civilizat, au luptat pentru asta, dar se uită la 67 din 2031.
Ei bine, nici n-au stabilit bine 67-le, că se uită și ei la 70, păi ce , să le-o ia danezii înainte?
Nu am să intru în discuția de DACĂ ești valid să mai muncești peste 60-65 de ani, unii sunt, unii nu, cum se conservă fiecare.
Ci am să ridic ștacheta ALTFEL, anume PENTRU CE să muncești?
Ai motive să muncești până la 70 de ani? Bagă mare.
Pentru pensie?
Bă. Contractul social în situația asta e violat. Dacă bagi muncă de la 25 de ani, după facultate, na, până la 70, suny 45 de ani de muncă.
Dacă pui 10% de-o parte, vreți formula aia șmecheră? Îți bagi pula în ea de pensie/ protecție socială, whatever și tot ce trebuie să faci e să eviți a fi spoliat de stat, oricare stat. Muie. Nu mai e niciun motiv să aperi nimic, pentru că totul e o glumă proastă, în materie de etatism și protecție socială, doar spoieli.
E clar , nu mai sunt oameni, nu mai sunt bani de pensii, cei care muncesc nu vor să plătească povara a la fondul de rulment. Păi, în situația asta, modelul cu fiecare își apără pielea e mai bun. Mult mai.
Pf…. frate
70… it is so hard to reach that number, bro.
Asta daca nu se mareste la 75 saaaau deci dupa ca e de ajuns pensie minima garantata la toti.
Plus, daca nu mai sunt oameni sa plateasca pensiile in ce investesti?
In imobiliare? Pai si cine mai exact sta in ele – si ma refer la toata europa nu musai romania.
Pare o problema continentala serios.
eu am aplicat la formula cu 10: iti iei nevasta cu 10 ani mai tanara 😀
asa ca ea o sa munceasca atunci sa faca parale si…io o sa stau cu minimul de pensie posibila.
bine, is programator. Sa vad io ce mai muncesc dupa 50.
Depinde “ce prestezi”. Unii se mai duc si de drag la munca… ca de exemplu la Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului. Mda, sa moara Frantza trebuie sa aplic si eu acolo, doar ca nu se intra pe baza de candidatura, ca vad ca nu au rubrica cariere pe site. :)) Are tipul asta o colectzie de “speciali” , te ia cu durere de cap cate lipitori sunt, cate 30secunde-1minut de fiecare : https://www.instagram.com/stakeborg/ (nu, nu mi-a dat pufuleti sa-i fac reclama, dar sunt…. INCREDIBIL de multi; si astia sunt doar aia de a dat presa de… Read more »
Solutia – 5-6 copii sa aduca multe cani cu apa la batranete 😀
Sa nu uitati sa va platiti cas-ul si alea, faceti si gura de pe margine daca fara nu se poate, dar platiti. E pentru o cauza buna. Si eventual ceva contributie suplimentara pentru pensii, pare de viitor.