Când faci vacanța în Jamaica, te uiți la resort, dacă nu ești cu totală rupere de pulă. Adică na, țara e pe podiumul ratei de omucideri, SUA e pantaloni scurți când privești din topul clasamentului. Adică, am zis să nu merg în Galapagos că e nașpa în Ecuador – știi ce zic? Cred că am greșit.
Și m-am dus la ăștia, Sandals Ochi, că știu care e dilul, la ce să mă aștept, astea. Am văzut, înainte să plec acolo , dar după ce cumpărasem biletele, review-urile ăstea 2 pe booking. Am cumpărat pachetul cu British Air – și n-aș fi cumpărat de la booking.com oricum, dacă nu era așa, luam zboruri separate și pachetul direct de la Sandals, că sunt înregistrați în UK cu ATOL protected ș.a.m.d.
Nota generală e 8.2 – nu e extraordinar și mă așteptam să nu fie ca celelalte hoteluri 1, 2 la care am fost, că e Jamaica și că nu e cel mai șmecher hotel din cele 7 – cred, pe care le au în Jamaica. Dar voiam în zona Ochos Rios și na , era unul mai șmecher și aici, dar eu fiind eu.
Realitatea a fost altfel – anume a cam fost. Să zicem că am avut o plângere, care mă face pe mine Karen, nu pe ei vinovați de ceva.
Plângerea aia a fost legată de cafea. Că nu era ca în Antigua.
Altfel, condiții bune, restaurante mișto, aer condiționat să faci edem pulmonar și alta nu, dar altfel se cam ojijeau toate.
La restaurantul franțuzesc – cel mai bun ză best le meilleur.
Plaja-plajă, nu prea cald, tocmai bine, doar apa la 29 de grade. Cel mai mișto stat la plajă, fără umbrelă, la umbra copacilor – asta înseamnă, domne la mine mers la mare și la plajă, nu zeci de rânduri de șezlonguri, nu mă încălzește cu nimic că vine un garcon să-mi vândă semințe proaspete.
Lasă-mă să mă tolănesc acolo și să citesc.
Fetișurile mele cu crapi. Ăsta, crapi.
Și păsări, în cazul ăsta o egretă.
Snorkeling la un pic în fața hotelului:
Din dronă. Cu muzică generată de AI – de aia e așa de proastă, da. Măcar versurile îmi aparțin, dar nu știu ăia să vorbească.
Mai am dar crapa wordpressul de la prea multe poze.
Hai să mai pun două. Am găsit o ușă care nu ducea nicăieri – adică ieșea de pe proprietate ( n-am putut verifica, era încuiată) , dar era mișto, sulptată manual din lemn. Nu știu când și de ce Brâncuși, dar cred că a stăruit ceva timp pe ea, probabil luni, ani.
Un episod special cu un peștișor special, altă dată. Poate.
Pentru că am ajuns la ei a treia oară și probabil că nu este ultima, ne-au dat șpagă să mai venim, o sticlă de rom local. Appelton Estate – nimic special, de fapt , îl folosesc să marinez diverse cărni, iar la asta e bun.
