A rezervat soția , de data asta, tot la sandale, doar în altă caraibă, că a fost mișto data trecută .
Ce nu am scris data trecută,e ceva ce nu am apreciat, că sunt european și percep lucrurile distorsionat.
Nu e că noi in Europa n-am ști ce e ăla ciubuc, nu suntem așa mironosițe, necum în România, doar că locurile unde lași bacșiș și măsura nu se compară cu cultura americană, unde, din ce înțeleg, in toată zona de servicii trebuie să îți curgă banii din mâini către prestatorii de orice servicii că grăunțele la găini, altfel, no money , no honey. Sau ceva de genul. Cred că nu prea o să mă simt bine când o să ajung într-un astfel de loc și nu e treabă de bani, e treaba că nu am poftă să îmi petrec timpul meu scump liber cântărind oameni și întinzând bancnote, luați aminte că în zonă asta cashul nu e în pericol să dispară , ca în Europa, când veniți în Caraibe , faceți rost de ceva dolari – americani sunt foarte buni, nu e nici musai , nici indicat să fie caraibieni.
Bine , americanii folosesc Cash App, ca aplicație de lăsat bacșiș – sunt uimitori pe tema asta , dar nu știu dacă funcționează pentru caraibieni.
La asta s-ar gândit și nenea Butch când a croit serviciile Sandals , să își plătească în pula lui angajații și să decolare o politică de “tipping included” cu excepția majordomilor, dacă îți rezervi camera cu serviciul ăsta, și a personalului de la SPA unde zic ei că chiar și acolo e opțional, doar dacă primești un serviciu excepțional. Politica lor e notorie în lumea resorturilor, dar nu neapărat în sensul în care te-ai aștepta în Europa.
Unii zic că sunt dați afară dacă primesc bacșiș ( cum ar trebui, dacă mă întrebi pe mine ) dar na, a murit Butch, nu e cazul, plus că americanii au fixații cu dat șpagă, nu se simt bine , dacă nu lasă bacșiș, nu poți să dai angajații afară pentru asta.
Realitatea pe care o înțeleg eu e puțin alta. În alte părți cică stai și aștepți ca pula dacă nu bagi șpagă la barman, gen ca la medic în România.
Probabil li se pare amuzant, ăștia nu au auzit de dat o stea in review-uri și plecat, zici că e musai să iei o băutură de la barul pizdii.
În fine , în Antigua nu prea am fost mindful, dar acum am căscat ochii și urechile mai atent. Personalul e nu drăguț, ci brânzos, așa pe stil american.
Camerista m-a salutat când am ajuns, s-a prezentat și mi-a spus că ea e camerista pentru toată perioada. Bă , a făcut treabă bună, excesiv de bună, să zic așa. Și ne tot saluta , ne întreba dacă ne simțim bine , nu mai putea de grija noastră, cum ar veni.
Eu sunt un romulan simplu, nici nu cred in ăstea, dar, mai mult decât atât, aș prefera să își facă munca în liniște, să nu știu că există, să nu mă deranjeze pe cât posibil cu nimic. De aia scriu textul ăsta întins pe spate intr-un pat suspendat pe undeva printre palmieri, la ceva distanță de alți oameni.
Dar nici nu pot să mă port ca la București, că sunt de la țară și trebuie să dai bună ziua la oameni și să vorbești cu ei dacă te bagă în seamă, vrei-nu-vrei.
Iar ei vor să îi observi, că na, presupun că nu abundă nici promovările , nici măririle de salarii în industrie.
Ne-a întrebat când plecăm, i-a zis soția și “vai, ce rău îmi pare, nici nu o să fiu aici când plecați”.
Absolut, nu are cine ne cânta fanfara de plecare, remember nu au voie să pretindă bacșiș, dar fiind majoritar oaspeți americani, ăștia au obiceiuri proaste. Nu știu dacă sunt proaste, așa ta e cultura lor, plm. Așa că dai, ce pula mea să faci. Dai. $20 și nu știu dacă e mult , puțin , poate fost am jignit-o , poate face mătănii, nu am simțul asta deloc dezvoltat. Cică la majordom să plătești 10-15% din prețul camerei , dar cameristă nu e tot aia.
Toți se bagă în seamă cu tine să le dai, că știu și ei că ai și ar fi bine să ai ceva , dacă vii aici.
Eu le mai dau ălora de la scuba, că pula mea, acolo chiar e ca la medic, aia mă aduc înapoi viu, iar eu nu sunt cel mai responsabil om.
Ce pot spune e că cred că e obositor să trăiești în Statele Unite.
Hai ca la scuba inteleg ca na vrei sa iesi la suprafata dar daca riscai sa ramai cu patul nefacut sau ceva nu era mare lucru.
La barman de ce nu ai dat?
Ca mi-a pus gheață în orice până m-am îmbolnăvit.