UK: Life of pets

Marea Britanie este încă cu câțiva ani înaintea României, iar lucrurile se întâmplă cumva ca o predicție pentru ceea ce urmează a fi viitor în România.

Ăștia în UK au mai multe animale de companie decât în România și mai puține animale în industria agricolă decât în România ( de asta nu sunt sigur, dar așa cred) , prin urmare sectorul lor veterinar este format și deformat de deformarea lor socială.

Ce vreau să spun e că probabil vedeți și voi de cel puțin 10 ani că oamenii încep să aibă mai degrabă animale de companie decât copii și unde până acum era o treabă simplă, mai simplu de întreținut decât creșterea copiilor, lucrurile se complică.

Înțelegerea mea, care este diferită de înțelegerea lumii moderne, pentru că văd diferențe și între mine și colegi români care nu sunt mai tineri cu mai mult de 10 ani, animalele de companie au scop simplu, să țină companie poate să apere casa, poate de decor.

Legături emoționale pot fi între stăpân și animalele de companie însă se realizează la un nivel limitat, ca  de la stăpân la animal, hai ca între prieteni. Mai degrabă între copii și animalele de companie, decât între adulții dezvoltați mental. Ce vreau să spun e că, dacă moare, îți iei altul.

Asta e desigur părerea mea, adulți cu care interacționez, și care au înlocuit copiii cu animalele de companie își tratează câinii sau pisicile ca pe copiii lor.

De unde și problema. Anume s-a trecut de la copii, la animale de companie, că erau mai facile de întreținut de relaționat, de drepturile și nevoile pe care le aveau, față de copii. Eu cred că e o păcăleală, pentru că un copil, în principiu, îl crești până pe la 18 – 20 și ceva de ani în timp ce un animal de companie îl îngrijești cât trăiește el și pe următorul – deci toată viața îngrijești animale.

Dar măcar obișnuia să fie mai ieftin. În Marea Britanie lucrurile se schimbă pe partea de medicină veterinară. Zic ăștia că toată medicina veterinară a fost cumpărată, în mare, de șase companii care dețin majoritatea clinicilor de de medicină veterinară pentru animale de companie și care, evident, lucrează cartelizat.

Și se mai plâng că nu există suficientă reglementare pentru a menține serviciile competitive. Probabil că au dreptate în sensul că știu e mai bine nu am animale de companie nu experimentez asta însă din discuțiile pe care le am avut cu alții care au animale de companie serviciile de medicină pentru ele devin din ce în ce mai costisitoare inclusiv în România.

Asta și pentru că serviciile de medicină devin din ce în ce mai elaborate, adică să zic așa “pe vremea mea” și cred că încă e la fel la animalele de companie ale alor mei, unui câine sau unei pisici îi faci vaccinuri tratamente de purici și alți paraziți și eventual dacă ți le otrăvește careva un tratament gastrointestinal ca să și revină dacă își mai revine.

Orice altceva – Dumnezeu cu mila, dacă moare se găsește ușor altul. Oamenii cu care mai discut și care au înlocuit copiii cu animalele de companie vorbesc de cu totul alte tratamente de care nici măcar n-am auzit la oameni, cu proceduri de întreținere vitaminizări și pe dracul să-i ia, cu câinii lor cu tot. Eh, ăstea costă din ce în ce mai mult , iar  în UK costă și mai mult, așa de mult încât proprietarii de animale de companie se plâng de zici că ar avea copii.

Nu, nu o să facă copii în loc de animale de companie, doar o să plătească mai mult pentru suport emoțional.

În ceea ce mă privește, eu cred că bine le fac ăștia cu corporațiile medicale veterinare, dar las asta aici, ca să țineți minte că o să se întâmple și în România probabil în cinci 10 ani, dacă nu se întâmplă deja.

Cineva din familie la vârsta, la care se formează educațional, e interesat de meseria asta, iar părinții au altă părere. Am zâmbit când am auzit, nu e treaba mea să dau sfaturi cu privire la nimic, dar cred că nu știu cât de importantă va deveni medicina veterinară in România, în vreo 5-10 ani așa.