Ce poți face în Son Bou?

image

În primul rând plajă multă plajă.  Cea mai lungă plajă din insula asta acilea o găsești.

 
Condițiile sunt după cum urmează.  În fața hotelului sunt șezlonguri și umbrele. Prețul e așa și așa – 17 Eur pe zi pentru 2 șezlonguri și umbrelă.  Cam de specula aș zice, că în Tenerife, comparativ,  se plătea intre 3 și 5 EUR pe șezlong pe zi. Când am fost eu, na, acum ceva ani.  Dar e, până la urmă, comparabil cu prețul din unele stațiuni românești,  cred. Mai încolo mai sunt unele sectoare de șezlonguri mai ieftin.
Multi ar zice că e țeapă.
Niște săraci, lol.

 
Mie țeapa de a sta la șezlong mi se pare că vine din altă parte. În zona aia ai 100 de oameni, minim, aglomerați pe o linie de 30 de metri de plajă.  Comparativ cu restul de 2 km și 900 m din plaja asta, aș zice că cele mai frumoase bucăți nu sunt alea cu selonguri, sunt doar mai accesibile, la botul calului, și să zicem că e la îndemână să îți iei un cocktail de la barul de pe plajă dacă asta urmărești.
Pe de altă parte să stai în apă, carcalete lângă alți 10 – 15 oameni, sau câți intră în același timp,  împărțind linia aia de 30 de metri, nu e chiar ca la Costinești, să nu ai loc să dai din coate, dar te simți păcălit să vezi restul plajei și apei populate rarefiat.
Așa că am preferat să plec de nebun și să stau pe prosop. Nu cred că mă lăsau aia  să îmi car sezlongul în spate, ca Cristos crucea, până unde aveam eu chef să mă instalez. Bine, nu că aș fi putut.
Oamenii obișnuiți cu sălbăticia de genul ăsta am văzut că își scoteau din rucsaci diverse și ba montau corturi de plajă,  ba scaune sau umbrele. Trebuie să te și pricepi.
Problema, dacă e vreuna, e cu mine și e legată de faptul că aia o ard mai nud în sălbăticie așa și  nu îmi place să văd oameni dezbrăcați. Dar oameni dezbrăcați versus aglomerație,  aleg să conviețuiesc cu ăia.

Dacă te saturi de plajă, sau e ploaie, cum am prins eu în prima zi, poți să bagi trasee printre stânci. Nu sunt cel mai pasionat de asta, dar, hei, vacanța nevestei. În plus, ca să vezi diferite chestii mișto trebuie să ajungi cumva la ele.

image

O iei așa ușor la deal pe marginea plajei către stânci și începi să vezi chestii.
Ba o basilica ruinata, ba o stâncă mai mișto,  ba um golf săpat în piatră,  ba o caverna săpată de apă.  Roca aici e relativ moale și sunt multe caverne.

image

image

image

image

image

image

La un moment dat ajungi aci și nu prea mai poți continua. Adică eu cred că aș fi putut și devenise interesant,  dar eram echipat în adidași cu talpă de spumă și nevasta insista că am copii de crescut,  deh viață cu obligații,  nu poți să te sinucizi în încercarea nobilă de a face un selfie cat mai extrem.

Later Edit : Ba mai poți. Mai poți urca pe stânci până la cea mai  de sus grotă din perete. Dar nu e recomandat s-o faci în adidași și tricou. Și ce dacă nu e.

image

Așa că,  ce să faci, te întorci și o apuci pe o cărările înspre “munte”- sunt niște stânci de o înălțime redusă,  100-200 de metri, maxim.
Acolo,  în stâncile alea sunt niște case, ei, chilii,  ceva de genul.

image

Merită efortul. Care nici nu-i mare.
Apoi mai sunt niște cărări care te duc pe un drum, calea cailor ii spune, printre stânci și mai ajungi să mai vezi odată marea. Drumul continuă cică încă vreo 6 km până intr-un sat mișto și e circulat de trekkeri, și alți ciudați de ăștia,  unii își cară bicicletele în spinare, că să mergi pe ele e mai putin loc.

image

 

“Zona rezidențială”  e foarte mișto.  Multe-multe case făcute cu gust,   așezate pe terase. Unele peste altele într-o incalceala arhitecturală inteligent realizată.

image

image

image

image

image

image

În final, dacă te plictisești teribil poți să faci o plimbare cu trenulețul de copii, cel mai prost cheltuiți 12 Euro, nimic mai interesant decât mersul pe jos, nu te duce niciunde important.
Și nu prea sunt pregătiți pentru ploi. Avea trenulețul 4×4 pe care nenea conductorul a coborât și l-a cuplat manual, dar degeaba, cauciucurile nu erau de ploaie.  Așa că cam patina.  Intr-o coastă mai severă ne deplasam mai mult spre înapoi decât înainte. Începuse să îmi placă.

De mâncare se găsește, terase-s destule , la prețuri rezonabile. Well, pentru Spania. Sunt un pic mai mari decât cele din Romania/București, ce vrei.

Nu știu dacă mai mari decât în Constanța. La o terasă generalistă am plătit cam 33 de euro cu tot cu bacșiș pentru felul principal la 2 persoane și o băutură.

La restaurantul chinezesc din zonă ( voia nevasta supă, lol – nu scoți România din om așa ușor)  am plătit cam 40 de Eur pe 3 feluri de mâncare pentru 2 persoane + băuturi.

Se pot face, cică și explorări de peșteri în zonă, dar eu aș spune , că relieful cavernicol de la marginea mării e mai propice pentru asta în alte zone de pe insulă.

 

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
6 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Fery
Fery
8 years ago

lol, ce aia “paleocristiana”? am ras.

catalinx
catalinx
8 years ago

Paleo-creștină. Ce e asta nu știu. Probabil î.e.n.

Fery
Fery
8 years ago

aia am inteles si eu, dar paleo se refera la epoca pietrei, cand nu putem vorbi despre religie organizata monoteista.

Fery
Fery
8 years ago

exact, epoca pietrei am zis si eu. ce crestinism era atunci in pana mea? whatever, asta e protocronism de ala cu dacopatie and shit

catalinx
catalinx
8 years ago

Pai nu ne înțelegem. Paleo = vechi. Paleolitic epoca veche a pietrei.
Neolitic e tot epoca pietrei (lithus), dar aia noua. Paleo-creștină = veche creștină. Nu din paleolitic