La îmbarcare aveam deja biletul printat pe hârtie în buzunar, îl simțeam. Dar mi-era așa o lene să îl scot să mă uit ce loc am!
În fine, îmi vine rândul, ca un călător experimentat și ordonat (lol) ce sunt, îl scot din buzunar și îl întind.
Doamna îmi spune sec și totuși politicos , cu fața aia de “bă, țărane”, că aici nu se face îmbarcarea la Wizz air.
Din “cloud 9” ☁ cobor privirea înspre bilet și vad că da, Luton scrie pe cartea de îmbarcare.
Cât mă caut prin buzunar, întreb să trag de timp :
- Dar ce este aici?
-Air France.
Omite din nou, politicos, să spună și ” țărane ” și mă dau intr-o parte cu un :
-A, super!
Și cotrobăi prin telefon, că nu mai am răbdare să cotros prin toate cele… 10 buzunare pe care le posed, gen înainte sa plece avionul. Da, sunt îmbrăcat cat de cat office (de iarnă) , nu am pantalonii militari / cargo pe mine. Dar atâtea buzunare sunt. Le numarai acuși.
Găsesc biletul pe mail intru înapoi în rând spre stupoarea asistentei de îmbarcare îi arăt și zic:
-Am și d-ăsta!
Zâmbind.
De obicei doar flutur pașaportul și trec, dar nu și acum. Acum mi l-a cerut s-a uitat în el, s-a uitat la toate datele din boarding pass, după care l-a scanat. După care s-a mai uitat o dată lung la mine și a zis:
-Bine!
Dar expresia și intonația sunau altfel.
zii mersi ca nu ti-a zis: “Bine, bai tarane !”
Era ok. Sunt țăran în buletin, nu mă supăr.