Cum spuneam, mi-e tot una, dar dacă jumătate din familie vrea să protesteze, pot să înțeleg asta, că și mie îmi place prescuitul. Stau jumătate de zi în frig sau lipăr cu undița în baltă, nici nu prind nimic, că nu înseamnă că dacă-mi place sunt și priceput, fiecare cu pasiunile lui.
Așa că, na, dacă nu putem merge la un restaurant, ceva, hai să ne petrecem timpul împreună la Victoriei, cât sunt pe acasă, că tot e mai ieftin, cum spunea un prieten.
Pula mea, ies 150 000 de oameni pe stradă în București, nu știu cand mai văd eu asta, că steaua, pardon – fcsb, nu mai joacă în liga campionilor demult. Și dacă ar juca n-aș ști, că nu mă mai uit.
Eu am fost puțin nemulțumit că nu am reușit să pun de niște poze bune ( să văz ce-o avea frate-meu prin aparat), dar tot am reușit să văd niște chesii interesante. Foștii mei colegi vedeau meciul de la televizor nu ca mine din tribună. Oameni serioși .
Cel mai interesant a fost să văd copii. Înțeleg că nu toți au, ca mine, luxul de a-și lăsa copiii cu cineva acasă, deși, dacă nu aveau cu cine să rămână, rămâneam eu cu ei, dar poate că unii nu au nici partener să-i ajute.
Ok, accept asta. Totuși, erau femei care cărau în brațe bebeluși și, băi nene, eu eram îmbrăcat în pantaloni și geacă de ski, ultima trasă peste hanorac, bocanci și mânuși și cam amorțisem după o oră și ceva de frecat menta aiurea. Copiii ăia presupun că erau tun. Eu știu și harneala cu ”e viitorul lor” și nici n-aș putea să spun că îmi pasă foarte tare că mor copiii cuiva de pneumonie, sau ceva, dar mi se pare dubioasă practica.
Dar, ca titlul, datoria civică trebuie să fie la vedere. Așa suntem noi, ne schilodim un picior și pe urmă cerșim milă pe unde se poate.
E un lucru pe care am uitat să îl spun ieri. La protestul de acum două seri am mers cu mașina până pe la universitate, iar de acolo am luat un taxi. Pentru prima oară mergeau taxiurile ganță, nu crereau ”20 de lei, boss”. Am văzut un taxi ocupat care a oprit și a mai luat 2 protestatari din drum. Zici că erau Uberi. Nu e rău, se numește congruență de interese.
Cu galeria
Mă, mie îmi plac lucrurile ăstea cu scandal și anarhie. Să fie și un pic de risc acolo. Așa că nu pot să mă supăr pe ăia cu petarde și tentativa aia de violență, deși se vedea și dacă ești troglodit că e un fitil menit să ralieze mai multă lume și să ”strice protestul ăsta frumos”.
Sunt două chestii aici. Una e că un protest ”frumos”, ca ăla de aseară de până la ora 22:00 e penibil. Adică, e mișto așa , recunosc, să te miști liber prin lume, să faci o poză, să nu te simți amenințat, dar presupun că nici ăia împotriva cărora protestezi nu simt nici cea mai mică teamă. Parcă mi se pare mai util un protest ținut cât ăia ar fi acolo în cladire, cu forțat cordonul, aruncat chestii înspre ei, să simtă măcar riscul că mulțimea poate să intre peste ei și îi poate beli, măcar cât un vârf de morcov în cur. Dar dacă nu se poate, aia e.
A doua e că, da, e total lipsit de creier și doar o galerie de fotbal poate să facă asta, anume când 100 000+ de oameni protestează într-o piață, așa ca pentru ei, că ăia împotriva cărora protestează nu erau acolo, să te bați cu jandarmii, fără a avea un scop mai departe de cordonul de jandarmi.
Adică înțeleg și susțin că trebuie să te bați cu jandarmii, dacă ăștia stau între tine și ministrul, sau parlamentarul pe care vrei să îl belești de viu, că aia e – trebuie să ajungi la ținta ta cumva, iar jandarmii sunt acolo să nu te lase, deci ghinion.
Sau dacă vrei să întri în clădirea guvernului, să te piși în biroul lui Grindeanu, de exemplu. Da, pot să înțeleg asta, e un scop.
Dar când te bați cu un cordon de jandarmi care nu apără nimic, că tu nu vrei nimic mai mult decât să te bați cu ei e limpede că nu poți veni decât dintr-o galerie de suporteri, că acolo cam ăla e nivelul.
Ce e impresionant e că deși fotbal nu se mai joacă ( vorbesc de ceva care să merite atenția, că pe islaz și în fața casei mai joc și eu) mai sunt încă patroni de echipe de fotbal și investitori care ”au galerie”. Cred că, de fapt, ăsta e singurul motiv pentru care mai țin echipele ălea. Nu e chiar rău să manevrezi o turmă de retardați.
Pe de altă parte:
Poporul dorește manifestări pașnice. Cum am spus, foarte bine, nu doresc să vă stric eu manifestația. Faceți acolo pașnic, pescuit sportiv îi spune, ”catch and release”. Eu nu practic sportul ăsta, eu când prind un pește îl mănânc, că de aia îmi pierd timpul pe baltă, dar nu te caci în gusturile oamenilor.
Tot ce spun e că – băieți, dacă se încinde meciul și devine atractiv, să nu contați pe mine, că n-aș fi prost să vă dau o mână de ajutor, iar apoi să apar la televizor. Nu, nu! Am înțeles mesajul. Mergem , facem poze și îi rugăm frumos să retragă ordonanța. Serios, nevasta avea o foaie pe care scria ”vă rog frumos să…”. Oh , well.
Efecte
Păi și-au dat ieri demisia vreo doi, dar nu din ăia responsabili, ci din ăia care au suficientă onoare cât să nu vrea să fie asociați cu guvernul ăsta. Azi demisionă și ministrul pentru mediul de afaceri, un nene care chiar a mișcat un pic lucrurile pe tarlaua lui.
Și cam așa e, că ăia care se rușinează și se dau la o parte sunt, nu mizerabilii, ci ăia care chiar au o urma de profesionalism și de la care te aștepți să facă ceva.
Dar lumea se bucură. Se bucură că cei care rămân sunt, în final, gunoaiele, pentru care poziția aia e totul.
În seara asta eu mă joc cu copiii, că nu am venit ”acasă” să mă vadă la televizor, ci în casă.
Note de subsol.
La Sibiu au reusit unii sa faca poze chiar misto. Sunt un pic invidios.
Nici frate-meu nu e prea breaz. Asta înseamnă să tremuri chiar degeaba în frig.
Am ras, lol.
Si, daca-i aresteaza jandarmeria, ce se intampla? Le da drumu’ cand intra in vigoare ordonanta de urgenta? =)
Ba, ce vite. Bag pula, o sa ridic la loc webserveru’ strict pentru a pune un link catre un post de-acum ceva jdemiliardedeani – ala cu “nu am nevoie”
Eu aud rar de Romania. Da’ de fiecare data cand aud, imi vine sa ma aplaud singur ca n-am mai stat.
Probabil ca daca chiar i-a adus Negoita le da drumul oricum.
Pe de alta parte, da, daca se considera ca galeria era ” in timpul serviciului” , atunci infractiunea ar putea sa fie considerata abuz in serviciu ( desi inteleg ca galeria are asta in fisa postului, deci nu e abuz) si pagubele probabil ca-s mai mici de 50 000 de eur, ca-n romania e mai subtire cu despagubirile pentru vatamare corporala.
Ma scuzi, cica nu s-au operat retineri. Aia de la digi zic ca doar au fost condusi la sectie “protestatarii” violenti.Astia se razgandesc cam iute. Au retinut 7.
Cre’ca unu’ era de-al lor. Lol
Misto aia cu liberte, egalite, muie psd 🙂
Macar si-au pastrat simtul umorului, nu uita sa rada nici cand o au infipta pana-n faringe.
Acum cred ca zilele astea o sa degenereze un pic, posibil cu ceva rafuieli intre “clase”. Ca se pare ca desi unii de la el din partid, mai slabi de inger, sau mai rationali, dau inapoi, ba cu cate-o demisie, ba le cer deschis sa retraga mizeria aia , desi umbra aia de ministru al justitiei, care a semnat ordonanta, a zis ca el are treaba zilele astea, lol, si si-a delegat atributiile catre un pulifrici din staff , Dragnea sta cu manusile in curul lor si a declarat el pentru ei ca nu retrag nimic, dupa care a zis… Read more »
Parca-parca lumea se preface ca prinde curaj. Macar din gura. PERSOANA PUBLICĂ- indiferent că e blogger, vedetă, om de presă, deci om care influențează alți oameni și care astăzi posteză pe rețelele de socializare selfiuri prelucrate cu hashtag uri #mehappy #lifeisbeautiful #smile #haveagoodday ESTE ZERO❗️ ZERO ❗️ Pe bune? Voi nu v-ați trezit în aceeași mocirlă ca noi? Voi nu ați simțit că luați din aerul copilului vostru când ați văzut hoții care și-au făcut jocurile peste noapte? Sibiul iese în stradă! Toată țara iese în stradă! Toți cei care avem nevoie de normalitate, ieșim în stradă! Astăzi nu avem… Read more »
Ba, parerea mea nu s-a schimbat. Schimbarea o faci cu un pic de sange.
Protestezi pasnic? Ingheti si esti ignorat.
Ceva violenta? Huligani, ultras, militia “isi face datoria”
Daca vrei ceva, nu merge cu “pasnic” si nici cu “niste” violenta. Merge doar cu foarte multa.
Cica au fost 100,000 de oameni pe-acolo. Zic unii. 100,000 vs ce? Ceva sute de parlamentari? Si n-au facut nimic. Pai ce sa zic, imi dau seama cum era la 1v1…
L2p
Sunt de aceeasi parere, dar toata lumea tine sa-mi spuna ca nu stiu eu si ca, uite, in Germania, revolutia a fost facuta pasnic, cu rabdare. Daca niste sute de mii de oameni se organizeaza si se tot incapataneaza sa fie pasnici, cu o obstinenta pe care n-am mai vazut-o, ma simt cumva nevoit sa-i respect, ca eu nu-s Dragnea, chit ca nu reusesc sa asociez cum modul lor de protest poate determina ceva. Cica au fost 100,000 de oameni pe-acolo. Zic unii. 100,000 vs ce? Nu stiu aseara, dar acum 2 seri au cam fost. Nu i-am numarat eu… Read more »