Viața grea a lu’ Godină. Și salariul mic.

Am găsit asta în Adevărul.

Numai ce vorbeam de el  mai devreme și le ziceam eu unora care-l cunosc mai bine decât mine și care-i dădeau cu “muie” – că ”ce-aveți, mă, cu omu’, că uite, e ok , își face meseria, nu e vreun geniu, dar nici nu e nevoie să fie ,că e un agent de circulație”. Se ridică fără îndoială  mai sus decât nivelul necesar pentru meseria asta -era părerea mea.  Doar că ține să mă contrazică .

A pus el pe net fluturașul de salariu și a explicat, în viziunea lui, de ce i se pare ca munca e prost remunerată si că nu îi pasă de comparații cu alte meserii din care se câștigă încă și mai puțin. Bine, dar atunci cum știi ca esti plătit puțin? La ce te raportezi? De unde știi ca ai putea obține bani mai mulți? Aaa, să nu comparăm cu aia care-s platiți  mai prost decât tine, ci doar cu ăia care-s platiți mai bine?

Și explică el acolo cât de grea e meseria de polițist, care implică riscuri, afecțiuni medicale  profesionale și, în general, o satisfacție profesională redusă, ținând el să sublinieze că e din cauza altor structuri bugetare care nu-și fac treaba, în speță justiția.

Și nu intenționez  să demontez faptul ca meseria de polițist e grea. Îl cred pe cuvânt și știam asta de dinainte să-mi spună el. Și că-i muncă grea și că salariile nu-s cine știe ce. Că așa a fost mereu în România și singurul posibil avantaj al meseriei a fost faptul că te punea în poziția de a-ți rotunji veniturile prin șpagă,  respectiv șantaj și trafic de influență . Dacă ai stomac pentru astea.

De aia, ca un om care gândește, nefiind atras de ideea de  a lua șpagă și a face alte mișmașuri care să mă poată pune în buzunarul cuiva nici nu mi-a trecut vreodată prin cap să fiu polițist. Pentru că idealul meu în viață e un salariu bun și o viață frumoasă și liberă de obligația de a sta ”drepți” și a presta la orice oră sunt solicitat.

De aia am învățat alte lucruri și nu m-a interesat meseria asta. De aia eu după ce am terminat liceul mi-am plătit (  mai mult tata) facultatea, din care nu am ieșit vreun expert, dar la o adică aș putea profesa, daca îmi merge chiar foarte rău cu ce fac acum. Pe bani mai buni decât primește un polițist, cred. Eu nu am primit școlarizare și întreținere moca de la stat, pentru formarea în meseria mea. Că așa e la școala de poliție, din ce știu. Și e foarte bine că e, că statul le oferă șansa unei meserii și celor care nu au posibilitatea să-și plătească studiile, nici capacitatea de a învăța fără supraveghere, în afara unei structuri formale. Dar, băi, statul ți-a dat o mână de ajutor, ai apucat-o , folosește-te de ea. Nu înseamnă că te obligă să fii agent de circulație tot restul vieții tale, dacă te poți ridica deasupra condiției acestei meserii.

Să fim bine înțeleși. Eu nu am o problemă cu faptul că-și cere Godină, sau alt polițist/ bugetar, salarii mai mari celor ce-l plătesc, pe orice criterii vrea el.  Sau că îi reprezintă public pe colegii lui. Are dreptul ăsta, poate să se și sindicalizeze, sa protesteze ( nu știu daca polițiștii pot face asta, din partea mea s-o facă). Dar nu-mi poate cere mie să-i simpatizez cauza. Să-l simpatizeze șefii lui de la MAI. Că ceea ce reprezintă el, nu e ceea ce scoate pe gură. Adevărul pe care-l spune o fi valabil pentru el, nu contest.

Spune Godină că  nu e ok să-l întrebi pe polițist de ce nu își caută ceva mai bun după 15 ani de muncă:

De ce nu îți cauți în altă parte unde să te plătească mai bine? Dar nu îl poți întreba asta pe un om care e polițist de vreo 15 ani. Să plece unde? La o altă Poliție?

De ce nu? Pe IT-ști  și pe medici a putut să îi întrebe Băsescu și iete că o parte importantă au și plecat. Polițiștii ce-au?  Pai, uite, eu muncesc tot cam de 15 ani și am reușit să fac vreo 4 – 5 chestii  diferite. Da, aproape toate din IT, dar diferite:

Prima a fost un job de pulifrici de introdus date in calculator la care am avansat ca coordonator, si suport IT , si HRist cu platit salarii, cu angajat , cu evaluat , cu plm. Big deal , la vremea aia. Nemare sculă azi.

A doua a fost sa fac suport tehnic de diferite nivele pentru o companie din telecomunicații care se ocupa cu tehnologia VoIP. Că  și eu tot așa, simțeam că sunt plătit cam prost, dar pula mea, eu nu aveam sindicat, nici urmaritori pe facebook care să-mi plângă de milă, dar mai ales – nu lucram la stat!

A treia a fost sa fiu tester de jocuri ”în timpul liber”  de la jobul de support tehnic, adică aveam două joburi full time pe înțelesul lui Godină. Da, coaie, 160 de ore pe lună. Ce, e mult?  Te plângi că bagi weekenduri și de Paște? Am muncit vreo 6 ani așa, și weekenduri și neweekenduri, și Paște și Crăciun, și zi și noapte,  așa că nu halesc să vină cineva să-mi spună că el nu poate. Eu am putut, că am avut de ales asta, sau sa fur, sau să fiu sărac și fomist, atunci și tu poți, că dacă nu poți, muie, nu-mi urla mie în ureche. Ia să fi văzut  tu ce nașpa era viața ”la patron” în România acum vreo 10 ani. Că am ales prost, că puteam să fur și râdeam de tine acum de la adăpostul a  câtorva sute de mii de parai (minim), e altă treabă.

A patra  a fost sa fiu programator, iar acum nici programator nu m-aș mai numi, ci un pic altceva.

Stiu că astea sună toate la fel, că sunt cu ”calculatoare”, dar se aseamană cum se aseamană polițistul cu procurorul, cu executorul judecătoresc și cu judecătorul. Toți se ocupă cu ”legea”, deci e ”p-acolo” pentru un profan.

Asa că de ce să nu poți să faci altceva? Aaa, că trebuie să faci un efort, să înveți chestii ca să poți lucra altceva? Păi, da, trebuie, așa e în viață.  Aaaa, că ai ales prost o meserie care a fost gândită pentru șpăgari supuși sistemului, iar când te trezești că nu vrei să fii nici șpăgar, nici supus, nu-ți prea dau calculele?

Băi, te cred, și-mi pare rău pentru tine, dar să știi că toți mai facem alegeri proaste în viață. Unii mai facem câte ceva în privința asta, alții trăiesc cu alegerile lor. Cum ți-e mai comod.

Mă distrează cum  enumeră el de ce își merită salariul și chiar mai mult, din perspectiva lui. Și deși zice că el nu vrea să compare, spune că lumea are pretenții de polițiști ca în Germania, dar să se gândeacă că pe aici nu se câștigă atât. Păi se gândesc, boss. Se gândesc și pleacă, stai tu liniștit.

Eu nu am venit vreodată  cu harneli gen , boss, eu nu muncesc  ca în Germania, că tu nu îmi dai salariu de Germania. Lucruri care-s aberante. Când am vrut bani mai mulți am căutat job mai bun. Ești polițist și vrei salariu de Germania? Învață limba aia  și mergi acolo, nu mai atârna la statul român. Nu pentru că-s eu rău și nu vreau să-ți dea statul bani. Să-ți dea!  Dar nici contribuabilii români nu au banii nemților, de unde pula mea să-ți plătească ție atât salariu? Și mai ales pentru ce?

Că e mișto să fii un polițist care vrea să impună o imagine imaculată și să facă PR serviciului ( cu toate stângăciile media, cum bine s-a remarcat aia cu povestioara  despre nenea care s-a căcat pe el așteptând să fie controlat), dar, gata, am lucrat la imagine acum hai să cerșim niște bănișori. Că uite, alți bugetari au mai primit.

Că din perspectiva mea nici nu prea merită banii ăștia. Pentru că din perspectiva mea, eu nu vorbesc de Godină. Polițistul pe care îl văd eu se numește Godină, doar pentru că el iese public și alege să vorbească în numele tuturor. Că el nu spune, bă, eu merit mai mulți bani. Poate chiar așa o fi, în cazul lui, cine știe.

El spune ca polițiștii, în general,  merită mai mulți bani, că meseria lor e grea, că nu au de ales. Iar eu zic că nu e așa! Ar putea alege în primul rând să-și facă toți meseria mai cu talent, să nu mai fie nevoie să angajeze statul oameni la kil, pe bandă rulantă.

Că  nici eu, nici nimeni, nu a primit vreodată salariu în funcție de cât de grea e munca pe care o facem. Ia întrebați-i pe ăia care lucrează la McDonnalds cum e cu banii, că eu n-aș rezista o zi acolo.  Sunt convins că-s toți încărcați de bani. Remunerația e în funcție de valoarea muncii tale – productivitate, sau de cât de căutat ești , în sensul de cât de greu găsești unul ca tine.

S-o luăm cu ultima. Tot Godină zice :

Spre deosebire de mine, care dacă aș vrea să lucrez în construcții habar nu aș avea să țin o mistrie în mână, acum MAI face valuri de angajări în Poliție, fără școală, doar cu un examen și fără limită de vârstă.

Aaa, păi nu e foarte greu, nu? Să ajungi polițist e ușor  dacă tot ce trebuie e sa vrei și să dai un examen. Sunt convins că toți ăștia vor face cinste profesiei.  În schimb, se pare că e mai greu să lucrezi în construcții. Ca să trolez, ‘ete eu pot, în cazul ăsta să le fac pe amândouă, la nevoie, dacă e așa cum spune cu recrutările. La mistrie am un pic de experiență. Nu sună credibil pentru un ITst? Eh, asta e. Iar munca mea de acum e mult mai ușoară decât amândouă și un pic mai bine plătită, dar îl invit pe Godină să îmi ia locul, nici nu e nevoie să mi-l ia pe al meu. Să îmi trimită un CV că se găsește de lucru pe bani mai buni. Dacă poate să facă ce fac eu, desigur. Hai pe jumătate.

Iar acum să ne legăm puțin de valoarea muncii.  Dacă polițiștii își fac datoria așa destoinic, de ce pula mea stau lucrurile așa cum stau pe aici? Și nu mă refer la economie, sărăcie și infrastructură.  Deși parte din vina și pentru ăstea le aparține pentru că există șpăgi, corupție.  Dar nu. Mă refer la lege și ordine.

Cum se face că România are aproximativ 60 000 de  polițiști la o populație de vreo 20 mil. locuitori, din care-s pe aici doar vreo 18 mil. și estimez că și din ăia vreo jumătate de milion doar dormim și luăm cina în țară, iar în UK  sunt cca. 125 000 de polițiști la 64 de milioane de locuitori, iar diferența dintre ordinea de acolo și cea de aici e așa ca dintre Europa și Africa?

De unde  reiese valoarea asta a muncii, care să merite să plătesc eu, contribuabil, mai mult pentru bugetul poliției, să zicem?

Si nici nu aș vorbi despre ce greu le e politiștilor români, comparând salariile cu vestul europei. Că până una-alta, rrecalcitranții din România dimpreună cu alte scursuri din alte colțuri ale lumii se adună tot în vest și provoacă incidente  de felul ăsta. De care nu prea are parte poliția de la noi, din fericire.

Când a fost ultima oara viața unui polițist amenințată? Motocicliștii care cad în canal deschizând coloane pentru șefii MAI, cu părere de rău,  nu se pun. Ăstea sunt chestiuni interne. Să și le rezolve între ei.

Azi am ieșit prin oraș cu mașina până la dentist la ora la care pleacă lumea la muncă. Că, deh, lucrez după ora UK, la 10 trebuia să fiu înapoi. Pe la Dristor, pe Camil Ressu, era aglomerat de am făcut 15 minute pe mai puțin de un kilometru, nu glumesc.  Nu aglomerația e problema care ține de poliție în cazul ăsta, nu-s absurd, ci faptul că cu 2 polițiști în intersecție se trecea pe roșu, din toate direcțiile, ca la nebuni și că  rămâneau mașini  blocate în intersecție . Cu doi polițiști de față! De ce doi și nu unul și  de ce nu pot impune ordinea? De câți e nevoie , de 10? Să fie, boss, dar îi plătim la kil, că oricum arată de zici că așa-și primesc salariile , în funcție de cât cântăresc la sfărștul lunii.

Ieri am dus copilul la școală, cu autobuzul, că nu-mi face plăcere să-mput orașul cu fum de diesel dacă am de ales, iar în fața școlii, tot așa , toată lumea parchează pe unde vrea, pe orice trotuar, ce contează că-s semne de oprirea interzisă , ce contează că sunt în fiecare dimineață 2 polițiști acolo  într-un Polo, sau într-un Logan, care nu fac ABSOLUT nimic în privința asta . Am observat fenomenul de mai bine de un an și l-am si reclamat la biroul poliției române? Ce pula mea păzesc popândăii ăia acolo în timp ce-și beau cafelele? Așteaptă să vadă dacă calcă careva pe vreun copil ca să-i facă conturul cu cretă? Nada.

De ce  sunt singurul fraier care atunci când merg cu mașina la bancă, la intersecția dintre Grigorescu cu Pallady,  parchez la 200-500 de metri, sau unde găsesc loc de parcare, în timp ce restul sunt ca pomii de Crăciun pe avarii, pe prima bandă, continuu,  și de ce nu se întâmplă nimic cu poliția de față? Păi de aia.

Că mie dacă îmi bate obrazul un polițist, cu amendă sau fără, că am încălcat legea, și văd că chestia asta e urmărită atent, mă cam simt și mă aliniez normelor. Și nu numai din cauza punctelor și banilor, cât că mi-ar fi rușine să-mi zică un polițist az ”bă, de ce ai parcat aici?”, iar mâine să mă găsească iarăși parcat aiurea.

De ce la MegaMall, parchează taxiuri, în fiecare seară, pe două benzi de circulație și nu se întâmplă absolut nimic, iar poliția stă la pândă 500 de metri mai incolo? Cum adică, nu văd, nu știu, sunt autiști?  Vrei să spui că ei nu își dau seama că lumea exasperată de aglomerația de acolo reacționează la nervi și o calcă, sau încalcă legea imediat după? Și stau după punctul ăsta așa din întâmplare? Dar de ce ai rezolva problema când poți să faci mișto de consecințe și apoi te poți da mare că ai o meserie grea, stai în picioare, în ploaie, în fum, în unde-o fi.

De ce, în pula mea, vânați amenzi ușor de dat, eventual în zone pustii, ca s-o dați la șpagă fără martori, în timp ce la 1 kilometru de voi se desfășoară căcaturi deranjante pe care le ignorați?

Iar asta-i doar despre rutieriști.

Așa că regret,eu nu-s convins, mai încercați.

Înțeleg că a făcut Mircea Badea mișto de el pe temă, de data asta pe bună dreptate și că-l ”provoacă” Godină să arate fluturașul și să doneze amândoi salariile unui copil necăjit. Pac, o dă în filantropice, că , uite vezi , din toată sărăcia mea, polițistul e un om bun.

Mircea, postează și tu o poză cu salariul tău, apoi găsește un copil dintr-o familie necăjită și hai să îl facem fericit. Îi donăm amândoi salariile noastre, exact cât scrie pe fluturaș. La mine 3045 lei, la tine cât o fi. Sper să accepți. Abia ne și cunoaștem, că tot știu că-ți sunt simpatic.

Ce să zic, e amuzant, nu știu și nu-mi pasă ce părere are Badea pe temă, dar cred ca la diferența de salarii dintre cei doi e așa ca  un ice bucket challenge. Un fel de ”uite, îmi torn o găleată de apă în cap, donează-ți și tu salariul pe-o lună. Să facem un copil fericit. Pun eu un leu, pui și tu restul. Bă, și cam recunosc și îl înțeleg că apelează la Badea. Cu 3045 de lei e greu să faci un copil fericit. Greu. Dacă mai ai și nevastă ești mâncat! Renunți la fericirea ta. O zic așa ca unul care a câștigat suma aia din două joburi, avea și copil și nevastă. Dar n-am cerșit bani în plus de la stat.  Niciun leu. Nu că v-ar fi păsat.

 

 

13 Replies to “Viața grea a lu’ Godină. Și salariul mic.”

  1. Da da, Godină mai are prostul obicei să constate contravenții în lipsă și fără martori, doar așa că poate și are el chef. Treabă bine făcută, futui morții lui de căcat.

  2. Păi și nu poți să ceri anularea în instanță, dacă e mârlan, și să îl dai în judecată pentru abuz în serviciu? Că încă se pedepsește abuzul.

  3. Si io care credeam ca am probleme ca nu-l suport pe om, vad ca nu-s singurul. Nu i-am citit cartea (cartile?), feisbuci sau ce mai scrie el, da’ am vazut pe undeva ca omul aplica sanctiune sau avertisment in functie de cum se poarta posibilul contravenient cu distinsul organ. Am aplicat si io sanctiuni contraventionale timp de 12 ani (6 ani drumuri 6 ani ISC), da sa-l fut in creieri de imbecil daca mi-am permis vreodata sa fac abuzuri de genul pomenit de el. Putea sa vorbeasca cum pula lui ar fi vrut contravenientul, ii aplicam sanctiunea strict in functie de gravitatea faptei/prevederi legale. Nu mi-am permis niciodata sa iau peste picior vreo persoana controlata si prima grija era sa nu comit vreun abuz. Imi placea ce faceam, de platit eram platit bine (am avut perioade de timp in care depaseam 1k euro net) si-mi ramanea timp suficient sa ma mai ocup si de calculatoare. In momentul in care nu mi-am mai vazut rostul in institutie am plecat, oricat de mult mi-ar fi placut ce faceam, cu parere de rau pentru ce as fi putut sa schimb.
    Am un prieten fost politist, mai reparam calculatoare cu el cand avea timp – putea sa munceasca si dupa program ca nu-i cadeau ouale, in momentul in care s-o saturat de politie o plecat in Anglia si-i bine merci de 4 ani acolo, om de baza la un atelier de mesterit marmura, bazalt etc, nu-i pare rau nici o clipa, ba dimpotriva.

  4. Ma, eu nu am probleme sa-l suport, ca nu am treaba in Brasov si nu sunt abonat la tot ce spune el. Am probleme cand mai vad cate-o ineptie de-a lui pe facebook si nu cu el, ca si mie mi se mai par lucruri altfel decat sunt, cat ca pune lumea botul la ele. Gen , da-da, asa e, ca uite, Godina e un exemplu, rezulta ca are dreptate.

  5. Apropo,
    Am câștigat procesul și procesul verbal întocmit de porcul Godină a fost anulat.

  6. Cu ce probe a trebuit sa te prezinti ?
    Si daca tot ai castigat, ai cerut si sa fie sanctionat pentru abuz in serviciu?
    Si sa plateasca SPR si cheltuielile de judecata ? Plus, daune morale ? 😀

  7. Nu cred că pot cere să fie sancționat. Trebuie să mai întreb. Însă eu am cerut în contestație anularea procesului verbal. Mai departe o să văd.
    Nu am adus niciun fel de probă, ci mai degrabă am contestat probele (mă rog, non-probele) aduse de bou. Practic, ce a făcut gunoiul ăla, a fost să mă amendeze și să-mi ridice permisul pe baza unei povestiri a unei terțe persoane. Asta se întâmpla în Noiembrie 2016 si de-abia acum (apr 2018) s-a dat soluța finală. Plm, îți dai seama, ți s-a pus pata pe cineva, te duci la godină și inventezi o poveste și pac, gunoiul amendează…

  8. LOL, nici măcar martor. Era vorba de un gherțoi care mi-a lovit mașina parcată. S-a dus la poliție și a declarat că eu i-am lovit mașina… Ei, pe baza la povestea asta a hotărât puletele ăla să-mi ia permisul și să-mi dea amendă. Bineînțeles, era foarte foarte supărat că eu nu vreau să mă înțeleg amiabil cu jegul celălalt. Mă întreb oare pe câți i-a futut așa? Oricum, din câte am înțeles infectul nu mai lucrează la circulație. Amin.

  9. Păi cam da, cum am zis mai sus, cu godină se pare că mergea așa. Ce mă fute pe mine maxim e că pozează (sau poza…) în justițiarul milos cu infractorii de la circulație. Chiar acum vorbesc cu cineva și vă țin la curent cu ce pași pot să mai fac în continuare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.