Mă trimise tata să iau niște otrăvuri de păduchi de păsări să vâneze prin cotețe, că rămânem, auzi, fără șnițele, mâncăm piureul gol și ciorba doar de ștevie.
Eh, am putea să umplem o tigaie de ochi de păduche cu usturoi, la o adică.
În comună la mine nu știu farmacie Veterinară, da’ știu una în comuna vecină.
Ajunsei acolo pe la 12 și ceva. Nevasta ochii de la 30 de metri programul din geam. Pe geam vedeam și eu “Închis” că scria mare.
Nevasta ‘ce că vede ea programul până la 14, sâmbătă. Plm, lunetiști, mă dau jos, las motorul pornit ca tractoristul, și mă duc la geam. Program pana la 14:00, da’ închis.
Un număr de telefon pe geam. Tăiat cu carioca și scris altul mai mare.
Sun la ăla mai mare.
Răspunde un nene. Îi spun ce doresc.
Îmi spune că acum un minut ajunse acasă.
Îl întreb dacă mai vine. Îmi spune ca nu.
Îi spun că pe ușă scrie că are program până la 14:00.
Îmi spune că el a venit de la 7 dimineața acolo.
Ridic din umeri și zâmbesc. Îmi închide. Îi spun “mulțumesc, o zi buna!”, dar nu mă mai aude, cred, prin telefonul închis.
Mă întorc înjurând și râzând singur. Mă sui în mașină, alt nene se duce și se uită la program. Scoate telefonul.
