Italia. Ultima parte. Pompeii – Otranto (Puglia).

Mai am doua chestii de scris înainte să mai plec iarăși într-o minivacanță de vreo  două săptămâni sau ceva, așa ca înainte să încep munca.  Intenția e să plec cu mașina. Nu, nu la Bulgari sau la Greci. Până în Baleare.   Mai multe mai încolo, dar mai întâi și mai întâi să termin cu ce-s în urmă.

Voiam să ajung puțintel pe insula Capri, dar după cum cred că am mai zis, dura cam mult și nu prea aveam timp, că mi-am luat cazare 2  nopți în Roma, 2 în Sorrento și alte 2 în Otranto.  Iar informația asta e importantă, că  dacă ți-ai făcut planul cam trebuie să-l urmezi. De fapt, chiar mi-a trecut  prin cap să anulez, că era la 3 ore distanță de aeroportul din Bari, unde urma să returnez mașina,  și se eliberase ceva loc într-o zonă mai facilă, pe lângă  Ostuni- Brindisi ,  și la un hotel  de mai multe stele. Dar bineînțeles că m-am gândit cam cu o ora după ce nu mai puteam anula rezervarea fără costuri. Așa că aia a fost; ”băț la plan!” , cum ar zice americanii.

Pauză zece minute ca veni nevasta cu o cană de mure cât prunele.

Pompeii

Cum  am anulat planul cu insula – chiar bă,  trece anul și eu nu am fost în vacanță pe nicio insulă,   am mers să vedem Pompeiul.

Aici e de zis încă o chestie cu italieni și tacticile lor de săraci. Am plecat din Massa Lubrense cu machineta, am înjurat 44765765365 de scuterști pe drum, am plătit 2 EUR pentru 500 de metri de  autostradă, serios, era ocolitoare, dar google maps a zis s-o luăm pe acolo că e mai repede. A fost de numa’.  Pentru 500 de metri am pierdut 1 minut  să plătim. Dar partea mișto a fost la situl istoric.

Ce e frumos e că au parcare MARE acolo, cu plată și cu niște Gigei care te dirijează. Organizat. Se oferă chiar să iți ofere parcarea pe toată ziua gratis, dacă iei masa la restaurantul lor, de minim 30 de EUR. Restaurant care-i mai degrabă o cantină și decât să mâncăm acolo,  ca la Costinești la împinge tava, am zis că lasă că plătim parcarea cât o fi. N-a fost mult. Vreo 12 EUR pentru aproape 3 ore. Mai exact 2 ore si vreo 2 minute, dar așa taxează ei, la oră.

Ajunși la fața locului cătam să cumpărăm bilete de undeva ,  că bineînțeles că nu e gratis să vizitezi situl ăla istoric. Pai ce, ei s-au chinuit să-l scoată de sub cenușa vulcanică în care era îngropat și tot sapă, ca să te duci tu moca?

Ca și la Roma, ÎNAINTE de punctul de unde poți să cumperi bilete, e plin de agățători care te fut la creier să iei bilete și tur de la ei, că au ei ghid bun și că nu sunt alte infomații înăuntru.  Băi, aici le dau dreptate. Dacă în muzeul din Vatican e cam ușor să te prinzi despre ce e vorba și oricum majoritatea pieselor importante le știi, iar cele pe care nu le știi sunt etichetate, aici nu-s multe lucruri scrise, cam nimic, adică, iar ghidul e util. Bineînțeles că eu aș fi fost fără ghid, de fapt, m-aș fi întors de la poartă și aș fi plecat urlând că mă simt repede agasat și-mi piere orice urmă de interes de la stilul italienilor de a face comerț. Dar cum ăsta era POI-ul nevestei, iar ea a zis că ”ar fi bine”, n-am îndrăznit să zic nimic. I-am suportat pe ăia să-mi spună ei cum e cu tarfiul, ba chiar mi s-a părut atractiv. Biletul era 15 EUR iar ei ziceau că vând turul cu numai 12, mai ieftin decât prețul biletului.Chiar au folosit cuvintele ăstea ( vedeți voi la ce contează, mai jos) Zic:

-Băi, nu se poate, rămâneți pe loc!

Merg la casa de bilete, întreb cât costă și așa era. M-am gândit că au ei o reducere la faptul că duc grupuri de 10-20 de persoane și le lasă ăia biletul mai ieftin și uite-așa plătesc și ghidul. Așa că am  cumpărat turul, iar după ce am plătit, că așa sunt italienii, frații noștri, cum ar veni, mi-au zis că, știi, turul înseamnă de fapt prețul ghidului, dar biletul tot trebuie să-l plătești – 15 EUR.

-Pai nu ai zis, futu-te- creier, că turul cumpărat de la voi e mai ieftin decât biletul?

-Pai și nu e?

M-am uitat o secundă la ei, m-am uitat  la nevastă, și-am zis că treacă și paharul ăsta de la mine, 54 de euro jos! Dar știi ce e și mai tembel? Că le-am zis -bine, bă,  sunteți hoți, hai, să vă plătesc și biletul, du-vă-n pula mea. Unde decartez?

-Aaa, păi nu, biletele se iau separat de la casa de bilete, când ajungem acolo.

-Pai nu puteți, mă, să vă organizați între voi, ca să nu mai pierdem timpul cu formalități d-ăstea?

Nu. Români și alta nu. Dacă ignor aceste aspecte de țiganiadă, vizita în sine zic că a meritat banii, adică a corespuns cu interesele noastre, tanti aia nu bătea câmpii, ne-a spus  niște lucruri interesante, unele chestiuni de detaliu nu le știam de pe net de dinainte, de exemplu.

Nu vreau să vă impoi eu capul cu ce este Pompeii, istorie și detalii turistice. Găsiți pe net, dacă vă interesează subiectul.  Am doar câteva idei pe care le-am găsit interesante gândindu-mă la România de azi, dar nu numai.

În orașul ăla, acum 2000 de ani ăia aveau ”trecere de pietoni”. Serios , are formă de ”zebră” și este în relief, în sensul că- făcută din pietre  cam la 25-30 de cm înălțime față de drumul tot din piatră ( dap, aveau așa ceva) .  Nu erau în folosul circulației rutiere, cât pentru că aveau canalizarea pe stradă, probabil că mirosea îngrozitor, și ca să nu calci  prin pipiluș.

O altă chestie e dimensiunea caselor. Pe acolo locuiau  plebe, cei mai mulți din cei aprox. 11 000 de locuitori, și câțiva șmecheri locali. Imaginează-ți cam câți șmecheri locali ai putea avea azi într-un oraș de atâția  locuitori. Eh, casele șmecherilor alora erau  cu mult mai mari și mai stilate decât casa mea de la țară, nu mai pun apartamentul de la București.  Nici casele pulimii nu păreau să fi arătat prea rău. Acum 2000 de ani.

Aveau băi publice, de astea știe toată lumea, ăia șmecheri aveau și acasă, dar altceva vreau să spun. Nu știu de ce aveam eu impresia că oamenii au fost proști grămadă atâtea milenii și nu s-au gândit să-și facă încălzire în pardoseală, până când am auzit eu de ea. Eh, uite că ăștia aveau. Cu lemne, un sistem mai rudimentar, că nu aveau pompe electrice, dar aveau.

A, și semnul internațional al bordelului de pe vremea aia.

Și, apropo, am văzut cele mai mari lămâi din viața mea de până acum, aproape cât lubenițele de Dăbuleni. Voiam să cumpăr una, dar  cred că se strica în 6 luni sau cât mi-ar fi luat mie să mănânc așa ceva.

Otranto

Înainte să zic de orașul ăsta și de hotelul Cale d’Otranto, unde mi-am făcut veacul constând în cele două nopți, mai am un pic de spus despre un alt oraș din sud, Taranto.

Am mai zis cum e cu benzinăriile și de ce îmi vine să îmi bag pula în neamul nostru de italieni așa că nu insist aici. Spun doar că am plecat întins din Pompeii și am condus așa până mi-au anchilozat picioarele pe pedale și spatele pe scaun și am zis să oprim la un cico. Din depărtare orașul părea promițător și eram și la o distanță bună de făcut un piș-stop.

Din depărtare o fi fost el atractiv, dar intrând în oraș, ofta sărăcia sub roțile mașinii, prin crăpăturile asfaltului.  Un fel de Brăila, așa. Căutăm parcare timp de vreo 5-10 minute și până la urmă găsim niște indicatoare și abia la urma-urmei găsim și parcarea, care era cu plată, în general,  între niște ore, dar acum nu era așa, era cu parcagiu. Adică un țigănete coclit, ca-n București. Pfoai ce drag mi-era. Dacă-n Bucale nu le dau bani alora, nici nu prea am treabă prin zonele ălea, aci, cu mașina închiriată, cu graba-n plan, i-am dat tuciuriului 3 ieuro și s-a angajat s-o păzească feroce, lol.

Orașul arăta ca și cum nu ți-ai lăsa mașina acolo nici  după ce l-ai saftelit pe parcagiu să-ți aibă grijă de ea. Locuitorii păreau toți români de cea mai joasă speță. Ce-i drept am băut cel mai bun fresh de rodii – ”Spermuta di melagran”, lol.

Eu voiam să mai mergem până la faleză să vedem marea și d-acolo, dar ne-am gândit că mai bine ”lasă”, călătorului îi stă bine cu drumul, dar mai ales cu mașina nefurată. Și ne-am tirat, dar asta-i așa, ca să descriu cam toate orașele din zona aia a Italiei. Dacă așa arată centrul normal că n-ai curaj să lași mașina din ochi și să te bucuri de o tură pe faleză.

Pen’ că se apropia noaptea și noi mai aveam destul până la Otranto i-am sunat pe ăia de la hotel să știe ei că noi întârziem, ca și cum îi durea undeva. Omul cu care am vorbit la telefon a fost foaarte curtenitor și ne spunea el cum are să-l anunțe pe șeful de la hotel ( el era ceva angajat la suport peste tot lanțul) și cum o să ne primească ăia cu cină la pachet, în cameră, că probabil ajungem târziu. Dacă nu eram cu nevasta, cred că îmi promitea și o ciciolină cu care să mă aștepte cu gura căscată deja. Zic: super tare.  Am și ajuns acolo cam pe la 21:00, un pic pe întuneric, iar hotelul e în câmpul câmpului, n-ai de unde să cumperi ceva, adică doar dacă mă întorceam 10 km în oraș.

Super tare, dar bineînțeles că era fix pula mâncare în cameră. Noroc că restaurantul ălora era încă deschis.

Hotelul funcționează într-un sistem de soft all inclusive, mai mult un fel de pensiune completă.

Legat de care, ce să spun, n-au chestii super simandicoase în meniu, deși complexul arată ca și cum pe afară. Dar știam asta când am rezervat, problema fusese lipsa de opțiuni din scurt, dar mai ales priveliștea la ”cala ” aia, nu știu cum dracului se traduce chestia asta -”Cale”, în românește. Un fel de plajă îngustă, cu golfuleț, înconjurată de stânci. Am văzut d-ăstea peste tot prin Baleare anul trecut.

Și-o să mai văd anul ăsta 😀 .

De mâncat ai ce mânca, nu-s toate chestiile mizerii, de băut, mai meh, nici cafeaua nu era ca prin restul italiei, dar măcar la fel de  bună ca în alte țări spălate.

De băut, să zicem că bine că eram cu mașina că n-am pierdut nimic. Aia e. Măcar găseai cu bani chestii mai de soi, în afara selecției lor de AI.

A doua seară mi-am făcut și curaj de-am mâncat niște copii de scoici, ca un monstru ce sunt. Nu-mi plac, în general, dar am să mai mănânc, numai de-al dracu’.

Despre hotel, care nu prea e hotel. E mai degrabă un orășel privat.

E compus din viluțe cu 2-3 apartamente/camere  grupate.  Arată foarte bine pe din afară, mă rog, te cam pierzi, că-s cam toate la fel, dar asta e altceva. Înăuntru să zicem că nu am avut chiar luxul pe care l-am găsit în hotelul din Sorrentina, dar a fost decent și cam atât. Dacă a fost vreun inconvenient, poate e de menționat ferestrele mici, prin urmare aerisirea era modestă, deși era aer condiționat de tip split. Televizorul ăstora nu avea mufă HDMI neam, așa că am mai văzut un film, două, la laptop.

Plăjulica privată, respectiv ”cala”, mie mi s-au părut mișto și motivul pentru care am mers acolo.

Frumos ar fi sa am si doua poze cu ea. Daca gasesc telefonul nevestei pe undeva, am sa pun si alea , mai post mortem așa. Partea proastă a fost faptul că apa era mai rece ca-n puț. Dacă întrai în apă până la brâu nu te răcoreai ci îți criogenizai copiii. Am și înotat vreo 200 de metri, până mi s-au blocat articulațiile.

O chestie oarecum interesantă a fost că am plătit 16 EUR de căciulă, chit că era cald și nu purtam, pentru brățări cu cip, ca să comanzi chestii care nu erau incluse în preț și să plătești diferite activități care tot așa.

Mi se pare cam multicel, dar dacă ăsta e costul am plătit fără-ntrebări. E amuzant că eu, când am rezervat,  mă uitam  și pe hotels.com și pe booking.com după hotelul ăsta. De obicei e mai ieftin pe booking, pentru că au alt sistem de atragere a clienților.

Anume, booking.com are prețuri mai mici, iar hotels.com la 10 nopți îți dau o noapte moca. Evident că un om normal la cap ar zice ”păi, nu e, mă, tot aia?” și ar lua de unde e mai ieftin, adică de pe booking. Doar căăă, oamenii normali se mai întâmplă să lucreze și pentru companii care le plătesc hotelul. Iar atunci iei de pe hotels.com, că nu ești prost. În cazul ăsta oferta de pe hotels.com a fost chiar mai ieftină și am luat cu ei. Ghiciți cu cât a fost mai ieftină și de ce. Param, param.

Orașul e, cum am zis, la 10 km distanță. Am ajuns acolo odată cu întâlnirea miostorcicliștilor locali, cred.

Au un castel mișto, pe care nu l-am vizitat, doar am mers pe lângă, au o plaja mișto pe care nu m-am tras cu curul, că am uitat să-mi iau chiloți de baie pe mine dimineața, când am plecat de la hotel.  Să zicem că, în general,  pare mai spălat decât orașele din zonă, însă înghețata nu a fost la fel de bună ca în Roma.

În rest, e ce vedeți în poze și nu scoateți bani de la bancomate Euronet. Bine, în Italia nu poți nici de la bănci locale, dacă ai card internațional. Eu am găsit un ”Unicredit” și, bineînțeles, era coadă.  Careva ar întreba ”dar, nu poți, băi nene să plătești cu cardul?”. Mnu prea, din păcate. Ăștia sunt mai pe sub mână mai pe mangleală, mai… ca românii.