Oxford: O zi mohorâtă 

Azi fu o zi de aia mohorâtă,  cu ploaie mocanească, cum am citit eu ca e în Anglia. Și nu am văzut până acum decât astă iarnă vreo două.  Dar asta când erau în România -20, de mă uitam ce frumos burnițează afară și ce cald e, pentru Ianuarie. 

În sfârșit nu vremea mă jenează,  poate doar faptul că-mi aștept gagica un pic pe aci și,  după ce frumoase au fost zilele astea, na. Aia e, cred că ea vine cu ploaia din România,  dacă mă gândesc mai bine. 

Plecai azi de la birou către hotel, nu ăla de lângă birou,  la care stau eu când sunt singur, adică până azi, la indo-pakistanezul meu, ci la unul mai central și mai cu care să nu mă fac de râs. Și unde plătesc aproape dublu, dar na, o femeie am. 

În drum spre rată 🚌  trecui p’ângă un copchil, după mecla și culoare, cam middle east-er, care avea în mână o pușcă ditai, cu ceva bile mari și colorate.  

Răutăcios,  zic în mintea mea, ia uite-i,  frate, îi învață de mici teroriști, ignorând că și eu mă jucam cu puști și pistoale cu capse în copilărie. 

Îmi zâmbește candid, îi zâmbesc malefic. Adică, altfel nu cred că știu să zâmbesc. Mă mai învață ăștia p-aci. Îi imit și eu ca o maimuță,  dar nu cred că sunt capabil de sentimente reale ca în zâmbetul lor. 

Copilul face pac! Și-mi fute o bilă la 👂. Al dracului,  nu a țintit și el mai jos, la 👣. 

Bă,  tu știi că doare? Îmi venea să mă întorc să îi fut câteva capace și vreun șut în cur, dar ăștia au camere și cred că și aplică altfel legea.  Mă bagă dracu’ în pușcărie.  Futu-va civilizația în cur,  am ajuns să îmi fie frică 😱 să bat un copil! 

Mă face ăsta ciur și eu tre’ să stau să mă uit la el carevasăzică.  Mai făcui doi pași și decisei că-mi bag pula în camerele lor și mă intorsei înapoi cu un: 

-You, mothe’fuckin…

Și copilul “jduf” pe ușă în casă. Eh, trecui strada și mai mai să mă calce unu, că mă uitam ca boul în direcția cealaltă să văd dacă vin mașini.  Eram într-o ureche, cum ar veni. După care așteptam cuminte autobuzul în stație.  

Și venea o duduie care căra după ea o fustă foarte scurtă și un câine. Așa poartă ăstea pe aci, nimic deosebit. Fusta cred ca trebuie să fie cam cat șaua bicicletei ca să nu le intre în cur. Frumos. 

Și cum stăteam eu și nu mă uitam cu toți ochii la ce fustă scurtă are, în timp ce trecea pe lângă mine,  câinele: “hau!” să mă ia de pantaloni.  Mă dau în spate  țicnit și mă gândesc în mintea mea :”Wtf,  am scăpat de maidanezii din București să mă muște ăștia de rasă de pe aici”.  Ea cică :

-Don’t worry, he is not biting.  

Și către câinele pe care d-abia îl ținea să nu sară pe mine:

-Lucky!? Bii-heeeiv! ( știu cum se scrie)

Ii zic că: 

-I think it does want to bite me. 

-Naah, only if you’re a mean person. 

-I am a very, very mean person!  

Se uită la mine oțărâtă: 

-Well, the dog knows! 

Eu mă întreb dacă așteaptă autobuzul și dacă are de gând să urce cu câinele.  

Pleacă. Mă urc în autobuz și observ că am pierdut biletul de o zi pe care l-am cumpărat ieri pe 19 la 19:19. Ar mai fi fost valabil 30 de minute, fix cât îmi trebuia, cred. Ehm, asta e, iau alt bilet pe o zi. 4 lire. 

Cobor la 19:15 și găsesc biletul de ieri în coperta telefonului, unde intentionam să îl pun și pe ăsta.  

Asta înseamnă că mâine la 18:47 trebuie să fiu coborât din autobuz, la gară, spre Bristol.  Da, mă întorc din nou, vreau să mă duc până într-un cimitir, și nu începeți cu glume d-ălea gen “ce faci Mortule,  te duci acasă? ” 

Eu dau share la ăsta pe FB doar că sunteți voi acolo, dar nu mai  văd ce comentați. Primul beneficiu al faptului că nu mai am mizeria aia pe telefon e că ține bateria mai mult. Cine ar fi crezut?

Send to Kindle

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.