Se spune ca vacanta la mare in Septembrie este pentru cei care nu isi permit sa mearga in plin sezon, sau sunt zgarciti. No comment:).
Santorini in Septembrie, asa cum l-am vazut , este unic si n-as merge in August. Este suficient de liber pentru a te bucura din plin de toate peisajele, pentru a gasi locuri intime si pentru a primi atentia si serviciile tuturor ofertantilor , la preturi corecte.
Insula este mica , pe alocuri exclusivista , pe alocuri excentrica. Peisajele sunt memorabile. Culorile si gusturile sunt intense si curate.
Cred ca toti am mancat pe undeva tzatziki , souvlaki si mousaka. Diferenta dintre gustul mioritic si cel original este ca diferenta dintre aroma unui parfum Cartier veridic si copia lui din cartier.
Ca si in alte locuri, toti incearca sa iti ofere servicii, insa n-am intalnit pe nimeni sa vrea sa ma pacaleasca. La terase intalnesti greci vorbind romaneste , romani vorbind romaneste … In jur, oameni de toate natiile, remarcabil puhoi de asiatici atarnati de aparetele lor foto.
Preturile sunt rezonabile in locuri rezonabile. Daca vrei sa iti inchiriezi o masa cu cea mai buna vedere la apus, vei plati pretul apusului, mai mare decat al mancarii. In Oia si Firostefani vei intalni fara indoiala vanatori stand la panda pentru cele mai frumoase apusuri , poate din lume.
Trebuie sa vizitezi Plaja Rosie , este diferita de tot ce am vazut . Apa limpede si nisipul rosu, amestecat cu creta, sunt magnifice.
Dintre excursii, cea mai utila este cea care se face la vulcan , pe insula Thirasia , cu apus in Oia. Vulcanul nu este spectaculos , insa povestea spusa de ghid merita ascultata. Portul din insula vecina e frumusel , apa am gasit-o clara si calda , ca in fantana.
Singurul lucru care nu mi-a placut a fost vinul. Desi toti se laudau ca servesc vin local bun, n-am intalnit un sortiment sa-mi placa.