Ghidul nostru ne pedepsește cam cum îl pedepsim noi pe el, când suntem punctuali de zici că suntem toți pe fuse orare diferite.
După o băută moderată și alte activități private tre’ să te trezești la 5:30 – e totuși mai bine decât 3:30 ,aproape la prânz aș putea spune – ca să mergem într-un sat de băștinași, unde e un templu aparent mai uitat și mai dosit, dar nu chiar așa de uitat, că vânzătorii de piei de cloșcă ne așteaptă și acolo .
Transportul se realizează cu Uberurile din poză. În teorie transportul e “gratuit” adică inclus in prețul intrării la templu, e o facilitate pe care consiliul local o pune la dispoziție turiștilor, nu de dragul lor, ci ca să se prefacă că le dă de muncă birjarilor.
In practică nimic nu e gratis , trebuie 20 de lire egiptene șpagă, pe care ghidul nostru ne spune clar să îi dăm la final, la întoarcere.
Normal că Guță se dă jos din trăsură , pune banu’ în palmă și-l transmite cu stil, într-un “hai noroc, merci!” , dimpreună cu 10 exemplare proaspete de covid.
Soția se uită la mine strâmb și mă apostrofează verbal, că n-am înțeles că la întoarcere? Plm, i-aș zice ceva legat de faptul că băi, umblăm toată ziua de nebuni pe la obiective , seara petrecere, băutură, după aia musai sex , din pulă somn, se așteaptă că ar trebui să fiu Mona la ora asta?
Dar nu strici vacanța cu o disensiune pe teme de bacșiș , serios. Relax, mai avem bani. 20 de lire sunt un euro si-un sfert, ce dracu. Doar cu o seară înainte plătisem DJ-ului de pe vas 200 de lire să pună muzică de la mine de pe telefon, să facem și noi o românească (știe soția cu ce cocalaur e măritată), un Salam, ceva să placă la toată lumea. Lumea a cam plecat, pesemne nu au apreciat, da-n fine, alta e discuția acuma.
De-abia mijea soarele și noi coboram în autogara de la Templul din Edfu, îmbiați de un puternic parfum de balegă și bășini de cai și căruțași.
Templul asta a fost construit în perioada ptolemaică și este închinat lui Horus și Hathor din Dendera, datând din circa 250 i.e.n ; pentru date mai exacte consultați internetul de specialitate, că eu nu sunt enciclopedie.
De ce e el important pentru un turist venit să vază Egiptul antic? Bă, în particular habar nu am, așa era turul, eu nu țineam neapărat. Pentru ce contează e binișor ( ghidul zicea că “foarte bine”, dar aveți încredere în scala mea ) conservat , mai bine decât majoritatea, pentru că a fost îngropat sub vreo 12 metri de nisip și sedimente de-a lungul timpului, localnicii facându-și case deasupra lui, până când ,pe la 1700 și ceva o expediție franceză descoperindu-l.
În traseul pelerinajului nostru ( vedeți numărul 13 , da? ) care a fost, mai mult sau mai puțin cronologic , aici am văzut prima dată culori conservate cât de cât pe zidurile templelor. De unde și concluzia că templele ăstora au fost pictate mișto, dar e evident că vinaromu’ se ia repede , nu ține chiar mii de ani în aer liber.
Înăuntru treaba e un pic altfel. Nu că e pictat mai pe gothic așa, dar templul ăsta a fost folosit și de creștini, iar ăștia știți cum sunt. Au făcut focul înăuntru – dracu știe dacă era frig atunci în Egipt sau doar pentru atmosferă și bucătăreală, au desfigurat toți zeii, mă rog nu toți, câți au apucat și ei, până i-a luat lenea, că pe fi crestiniit harnici dar nu chiar ca egiptenii antici.
Bă, pe scurt eu nu am fost impresionat, nu am multe poze, pentru mine, ăsta a fost și el așa că avea barca oprire aci, m-am trezit degeaba de dimineață, cam aia e.
A încercat ghidul să ne învețe heroglifească, una alta, dar nu e. Cu mine nu merge așa, eu sunt precum copiii, dacă nu îmi captezi atenția, mă uit după alte ălea.
Cum ar fi, că nu mai vin caii ăia să mergem acasă.
Eh, au venit și am dat un ochi prin oraș , printre firele de praf ce ne treceau prin eșarfe. Se deschiseseră magazine, lumea se aproviziona. Două remarce am :
1) Sărăcie-sărăcie, praf-praf, dar curățenie și ordine. Cum îmi place mie.
Ăsta nu e Cairo, nici București, aici locuiesc oameni, nu animale.
2) Cinste și corectitudine.
Ne-am întors cu același birjar și nu am așteptat să mai întindă el mâna după bani, nu știu dacă mai cerea, i-am dat eu hârtia și am coborât ca un domn. Nu știam dacă o fi bine, n-o fi bine cât dăm noi bacșiș, că ăstea le-a negociat ghidul nostru R. care e Mai strâns la pungă ca mine și, pula mea, mă știți pe mine, nu mi-a zis nimeni până acuma “ce mai faci, bă, mână largă!”. După care birjarul alerga după noi disperat.
Zic, hai să nu îl iau la pulă din prima , ca un romulan vreo, să fiu că un gentleman bine crescut și să îl întreb : “Is there a problem, sir?” .
Da, pula mea, era o problemă, cu faptul că îmi pierdusem cardul din telefon și venise omul să mi-l dea. Mai aveam altele, dar na, zic așa.
