Un film slăbuț pe care-l poți consuma ca pe o pungă de pufuleți

Sau la o pungă de pufuleți în loc de popcorn și nachos.

Cu permisiunea dumneavoastră – care vrea să scuipe să iasă afară acum – doresc să vă recomand un ( alt ) film slab, românesc; unul clar mai bun decât ”Băieți deștepți” totuși, de care n-am ce comenta că n-au avut bani de actori (decât de vreo trei) și orice aș zice începe cu maneliști, solo percuția, țigă… și se termină cu amendă de la CNCD.

Pentru ce contează, l-am văzut de două ori și n-o să declar de ce, lol. Atâta s-a putut și cred că tot așa e și cu ăsta ”Nuntă pe bani”, însă din alte motive și la alt nivel, că nu e foarte prost.

Că așa faci, pui în balanță cu ceva și mai slab să scoți în evidență calitățile – gen nu sunt fanul lui Mircea Popa ca actor, dar e mai bun decât #maneliști, însă ca producător e blană, pentru bugetele cu care lucrează – gen filmul ăsta e estimat la buget de 250,000 de euro, pe care zic ei că l-au depășit și că-și numără facturile , dar cu cât să și depășești că nu l-au facut de 1 milion. Măcar

Pentru un film ”de 250,000” e ”oscar”, serios. Pentru spectatorul de cinematograf asta nu contează prea mult reperul ăsta, că el tot 25-50 de lei plătește și pentru filmul ăsta și pentru Killers of the Flower Moon – eu nu l-am văzut la cinema, că nu eram în România în perioada aia ( cred că l-aș fi putut prinde câteva zile într-o vacanță de o săptămână, dar am fost la pește, plm) și filmul e de calitatea ”nu-mi pare chiar rău că nu l-am văzut la cinema, dar mergea, să mă râz și io cu alții, dar merge și doar cu soția și-o sticlă de vin pe canapea “.

Scenariul e relativ simplu, o colecție de clișee de nunți și de familie, un fel de culegere de povești populare, cum se făcea pe vremuri, dar pe video – cu ceva valoare documentară pentru generația mea și câteva din jur. Doar din fraza asta poate nu e suficient să merite văzut și poate nici nu merită pentru unii, gen s-ar putea să-l termine prea vătămați.

Pentru că regizarea, mă gândesc că intenționat, cam ca umorul lui Sasha Baron Cohen, atinge niște nervi. Destule scene sunt cringe și supercringe, așa cum mai sunt pe la nunțile din realitate, un fel de suprarealism al cringe-ului – cum îi stă bine unui film de comedie românesc, râzi așa cu un fel tuse, un rictus cauzat de un cuțit care îți înțeapă plămânii printre coaste. Și mai iei o gură de vin.

Și dacă ai vârsta și experiența necesare, nu se poate să nu te lovească sub centură măcar unele din punchline-urile și clișeele din film.

Adică eu nu prea sunt exemplarul reprezentativ că n-am făcut ”nuntă pe bani”, în sensul prezentat în film, îmi aduc aminte clar că am numărat banii din plicuri până la suma pe care o datoram restaurantului ( deși o aveam separat în buzunar la caz că nu venea nimeni ), după care am plecat și i-am lăsat pe alții să numere și să facă ce vor cu restul plicurilor, nu știu, nu rețin cât a plătit nimeni ( gen știe tata, că el a fost la ”datorași” lol ) eu sunt extraterestru din unele puncte de vedere și am privit cu detașare cele mai multe din înțepăturile desfășurate pe ecran. Dar vreo 3-4 tot mi-au intrat la ficat fără gardă și mie, de m-au înțepenit.

Și pentru spectatorii de o anumită vârstă te uiți și râzi nu musai de film, dar autoironic de ” ce prost / proști am fost bă” și ”în ce lume trăiesc”.

Iar la final, ținând cont de buget, actorii sunt suficient de carismatici ȘI potriviți personajelor, cu dicție și interpretare suficient de bune cât să nu îți intrerupi trenul amintirilor cu idei gen ”ce pula mea l-au băgat, mă, și pe ăsta în film”. Am înțeles că tot Mircea s-a ocupat și de casting, ceea ce e cum am zis – de banii ăștia omul e blană ca producător și dacă ai pretenții de mai mult ești măgar.