Lost&Found. Missing X. Telefoane – part II.

Urmare de aici.

Viața mea e o poveste. Fusei acuși la aeroport să îmi iau Asusul înapoi, că,  așa cum spuneam, “s-a pierdut” în avion.

Am sunat la aeroport și mi-au dat aia o adresă de mail: lostproperty(coadădemaimuta)cph.dk.

Le-am scris cu poze. Aveam și poza cu imeiul.  Mi-au zis – bă, nu-l avem da’ ai și tu răbdare vreo două zile și dă un ochi pe missingx.com că noi acolo le punem. Sau sună la poliție.

Missingx.com

Site-ul ăla merge ca un cur de încet (presupun că-i loadul cât casa).  Așa de încet încât mă întreb serios dacă nu pot face unul mai bun.

Iar sistemul de clasificare e rudimentar. Așa de rudimentar încât mă întreb dacă nu pot face unul mai bun cu AI,  ceva, care să și facă “match” de obiecte găsite pe pierdute.

Dar.

1.  E simplu de utilizat  și pentru pierzători și pentru gasitori.

Atât.

Am găsit azi ceva ce părea să fie telefonul ăsta raportat la categoria tablete,  brand Asus, dar la ceva descriere ” mobile “.

Le-am dat mail ălora de la aeroport din nou. Mi-au cerut detalii despre telefon , le-am spus și ce-a sunt de la mă-sa și mi-au zis că pot să merg cu un document de identitate cu poză să îl iau. Azi. Și mâine,  dar cu un cost de 50 de coronițe ( aka #bănuți) – vreo 7 euro. Așa că azi.

Despre baterii

1. Telefonul a fost ce e drept în flight mode de luni, dar totuși, uite cat de puțin e consumat. Bine, e nou.

Telefonului vechi, căruia i-am schimbat bateria cu un cost total de cca 45 de euro ( 15 dolari baterie + tot cam atât scule + 80 de lei montaj – Nu au venit sculele)  se consuma acum cam 50% în 12 ore. E bine, sau ce?

*Utilizare office mode, nu Gung-Ho!

În condițiile astea cred că mai merge 1 an?  Ținând cont că mi l-a cumpărat firma și că am investit în el 120 de Euro ( că l-am spart)  + 20 pe două huse ca să nu mai dau iar 120, + ăștia  45, nu e chiar rău.  În aproape 3 ani.  Și Hagi Tudose ar aprecia asta.

E oarecum amuzant că mă cac pe mine la d-astea ținând cont că pot să îmi iau IPhone cu banii jos, fără să mă doară undeva,  la o adică.

Da’ de ce pula mea să contribui eu la faptul ca Apple are mai multi bani decât toată România. Adică serios, ok, nu-s ca posesorii de iPhone luat în rate de sărac, da’ nici nu mă compar cu Tim Cook,  sau cercul lui de prieteni, pentru care pare implicit să plătești 1000 de euro la doi ani pe telefoane.

Vorba aia, simt că “Fuck the upper class! ” și “I’m fucking da system “,#casaracii.

Cel mai scump telefon l-am cumpărat acum vreo 6 ani, am dat 1300 de lei pe el, era o pocnitoare – Samsung Ace S8250, iar peste 1 an și jumătate, l-am vândut,  încă în garanție cu 240 de lei. Și l-am păcălit pe cumpărător.  Grav.  E amuzant că eram mai sărac ca acum. Aveam două  joburi, câștigam binișor, megabine pentru un proletar român,  da’ mai puțin decât acum. Semnificativ.  Și totuși am simțit nevoia de smartphone, chit că nu era indispensabil,  sau productiv, sau benefic în momentul ăla.  Dar l-am vrut și l-am luat.

Acum nu. Cumva,  simt o satisfacție mai mare când am bani în buzunar,  dar nu cumpăr,  decât atunci când cumpăr. Nu știu cum se numește fetișul ăsta,  dă-mi dau seama că ar putea fi o deviație.  Și totuși nu îmi pasă.