De abia ce ne întorsesem de la Abu Simbel și eram pregătit să îmi liniștesc un pic oasele cu un somn de două zile, că io am plecat de acasă în vacanță, bă , nu în căutare de comori că le-a găsit deja Indiana Jones pe toate, că ne spune R. că seara avem oprire de câteva ore să vizităm templul de la Kom Umbu.
Am întrebat soția, dacă nu mai bine stam noi frumos pe barcă?
Nu, ce să facem noi acolo?
Atunci hai. Hai să vedem și pietroaiele ăstea.
Am inceput vizita pe lumină , dar s-a terminat după ce soarele a fost înghițit într-un apus “tungsten”.
De ce eram noi călare pe pietrele astea din apropiere se Aswan ? Că nici nu ne pornisem bine pe Nil înspre Luxor?
Că cică e un templu dual, către două seturi de zei, să împace și Egiptul de sus și pe ăla de jos. Jumătate din templu este dedicată zeului crocodil , Sobek; partea de sud, sau de sus, cum ar spune egiptenii. Cealaltă parte e dedicata mai multor zei, nu intru in detalii, am să menționez doar că. E vorba de zeul șoim Haroeris ( Horus cel bătrân) și de alți zei.
Două chestii au importanță. Un Templu a fost construit în vremea noului regat și upgradat, reconstruit in vremea Ptolemaică.
Probabil de aici derivă și simetria pe axa nord-sud.
A doua e că au fost descoperite vreo 300 de mumii de crocodil, pe care evident le-au expus într-un muzeu al crocodililor.
Mai e interesant că măsurau nivelul Nilului cu un puț ( Nilometru) . Nu puțul e șmecheria , ci faptul că pe vremea de dinaintea erei noastre ăștia stabileau impozitele în funcție de un aspect rezonabil nivelul Nilului. Că nu aveau alți indicatori de secetă mai buni, nici sisteme de irigat avansate .
Aspectul asta denotă un oarecare respect pentru populație .
Alte elemente sunt interesante în măsura în care ești pasionat de egiptologie și istorie, cum ar fi faptul că sunt reprezentate pe pereți primele unelte medicale și sunt înscrisuri despre existența unor “medici” și a unei forme primitive de medicină.