Weekenduri pandemice: Pizza și alte noi tradiții

Mâncăm ca să trăim și în general pentru chestii mai simandicoase mergeam, de regulă în weekend, dar nu numai, la o locanță unde mai glojdăreau copiii o pizza nașpa, iar noi mâncăm care ce apucam mai figuri.

Prin mai anul trecut s-a schimbat paradigma. A început soția să coacă pizza și așa a rămas aproape în fiecare weekend.

68 și jumătate, da.

Și face margherita, cu pepperoni ( salam de-ăla italian, nu-s mare fan ), cu șuncă ( prosciutto, serrano, ăstea – nu din aia spălată cu sodă) , vegetariana, cu măsline, ardei și recent ardei iute ( influențe oltenești , desigur ) , blatul cel mai subțire care este pe planetă, etc. Mai pui Io, când o fi cazul.

In fine.

M-am mai apucat eu de am mai făcut niște tocănițe, înainte aveam fix două mâncări  de le găteam in UK, fasole, eventual cu ceva afumătură, garniță și paste, un fel de bolognese.

Eh, acuma am inceput să mai poftesc și alte alea, 🦆 cu varză. Hai și cu alea.

Momentan nu e chiar ce vreau să fie, mai trebuie să lucrez la niste aspecte cu timpi, și temperaturi , în special la rață, să desărez varza murată – nici aia nu e ce trebuie, că e din aia la pungă cumpărată de la niște turci din oraș, nu mi-am adus și acuma nici nu știu dacă mai merge, varză din aia aurie țeapănă și gustoasă de la ai mei. Rea nu e, că  am mâncat la restaurante mai nașpa și am fost mulțumit și cu alea.

Probabil trebuie să îmi prepar singur varza , oi vedea eu ce și cum. Iuțeala e baza.

Am doar ardei , bulion și pastă de ardei din România. In fine reviu eu  cu detalii, când o ieși mai bine.

Treaba e că a început toată lumea să gătească.  Copilul cel mare gătește că are cursuri  la școală, copilul cel mic gătește că așa vrea. Nu singură, mai mult ajută, sau încurcă, dar orișicât, ideea ei, produsul ei. Gen – brioșe, mai bune decât alea cumpărate. Nu-i rău.

Era bine și la restaurant, bine și acasă.