Razboiul economic cu China, setul următor

O știre amuzantă prezintă omul care a sărăcit cel mai tare din lume, Colin Huang a sărăcit o sumă record anul ăsta – 27 de miliarde de dolari.

Ce e mai puțin amuzant este motivul pentru care se întâmplă asta. Guvernul chinez intra un pic cu buldozerul in giganții comerciali din propria țară, din considerente de “șanse egale” în mediul de afaceri.

Ce poate nu e foarte clar legat de companiile astea e că sunt listate unele la bursa locală, altele ca asta, sunt listate internațional inclusiv la bursa din NY. Și nu e de fapt despre faptul că vai ce a sărăcit Huang. Omul deține la fel de mult din compania lui – 28%. Doar că la bursă compania lui acum valorează mai puțin. Există însă un sector de investitori internaționali care sunt afectați de scădere iar acțiunea Chinei acționează ca deterent și în beneficiul lor. O dată că face deținerea de capital chinezesc mai puțin atractivă pentru americani, apoi că face ca străini să își vândă investițiile în China pe bani putini.

Din punct de vedere al unui stat protecționist, miliardele de dolari ipotetici pierduți nu înseamnă nimic. Întoarcerea proprietății in China e mai importantă.

În limbaj de la țară e că și cum Câțu ar lua mâine o măsură foarte nepopulară cu privire la păduri și terenurile agricole și toți investitorii străini le-ar vinde și în pagubă numai să scape de ele . Și ele s-ar întoarce pe mâna unor români pe bani mărunțiș.

Da, măsurile luate de Câțu ar face terenurile ne-atractive pe piața nișei respective, dar ce contează e proprietatea, ce produc acestea și cine face profit cu ele. Restul e can-can.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments