Citeam articolul ăsta și mă întrebam, oare, l-a luat inima când se gândește că va pierde anumite beneficii destul de importante?
A luat la cunoștință acum câteva zile decizia ICCJ care spune că a pierdut recursul inițiat de el și confirmă că rămâne cum s-a stabilit anterior, anume că e vinovat de colaborare cu securitatea, iar dacă te uiți la rechizitoriu, vezi că nu e chiar așa cum susținea el, că notele sunt nevinovate, chiar a produs informații, acuzații cu privire la acțiunile unor colegi ( chit că erau în mod obiectiv ilegale, anume contrabandă, dar cum era tratată mica contrabandă pe vremea aia – că, totuși colegii lui nu erau acuzați că vând flota, știi? – și motivele pentru care se întâmplau astea, e în sine o problemă) care le-au cauzat probleme serioase. Probleme de care se simte ne-responsabil, dar lucrul ăsta e discutabil.
Iar aspectul ăsta e interesant. Societatea de acum ( de mai demult, dar nu contează), a decis că societatea aia de pe vremea aia a fost toxică și că turnătorii au fost dușmanii poporului român și trebuie nu condamnați cumva. Nu musai la propriu, că nu știu dacă au ajuns careva în pușcărie, dar ”lustrați”, oarecum, vina făcută publică, iar accesul să le fie limitat. În alte țări lustrația s-a aplicat direct celor ce au fost membrii nomenclaturilor odioase, România a avut pretenția că vrea să fie un stat de drept până la capăt ( nu chiar, atâta că controlul era tot la unii care au fost întinați și nu se puteau scoate singuri în off-side) și că vor analiza faptele, individual și la cerere.
Ceea ce, mai mult sau mai puțin s-a întâmplat, pentru persoanele care aveau nevoie să treacă teste de integritate. A mai fost cu mușamalizări, cu o calitate a muncii redusă, dar una peste alta, CNSAS-ul ăla a muncit ceva acolo.
O un addendum la legea drepturilor foștilor președinți dat în mod vădit cu dedicație în 2021, că speța era deja în justiție, că se pronunțase Curtea de Apel din 2019, anulează drepturile de care beneficiază președintele unei țări după încheierea mandatului . Textul zice așa.
Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum și nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia
I-au dat-o direct la temelie, post factum 🙂 . E amuzant că dacă Băsescu nu contesta acea sentința la ICCJ, probabil legea asta nu putea produce efect. Chiar și așa cum e dată e un pic discutabilă, că drepturile i-au fost conferite înainte de modificarea legii, dar în fine, se vor pronunța experții în materie de drept – se urmărește ideea că sentința ICCJ care stabilește definitiv statutul de colaborator al securității a fost enunțată după ce s-a dat legea asta.
Altfel spus, dacă își accepta petele asupra trecutului, probabil rămânea cu beneficiile ( salariu, protocol, locuință).
Aspectul acesta e foarte ironic, una la mână că Băsescu a condamnat comunismul în 2006 și a făcut pași înspre cercetarea trecutului. ALTORA. Și că legea a fost susținută acerb de Teodor Meleșcanu, care e un dinozaur politic mai bătrân și cu un trecut mai reprobabil decât Băsescu.
Dar e bine, că e așa, că nu există garanția faptului că poți bate în cuie gunoiul sub preșul trecutului.
Că e bine ca orice om, și spun asta cu propriile păcate, să aibă motivația de a reflecta la costul acțiunilor lui.
