Când știi că nu mai bei de-ajuns

Fusei aseară să fac un vin fiert undeva.

Îl întrebai pe tata dacă mai are ceva vin.
Mai are. Îmi zice…  Nu e bine să scriu asta, poate dau hoții…
Îmi zice cum intri în beci, în dreapta, primul butoi e de acu’ doi ani. Zic:
-Nu e oțet? 
-Nu știu,  guști și tu.
Următorul e de anul ăsta.  Nu știu dacă s-a limpezit.
– A-ha, deci iau de la Annabella (supermarket local) . 
– Cum intri, pe mâna stânga, e de anul trecut, gustă și din ăla.

Intrai îndoit, aprinsei laterna.
Lipsea ceva. Avea tata un butoi de 400 de litri.  Pe care l-am golit într-o vară cu niște pretini ale căror nume nu se pot pronunța.   Nu mai e. L-o fi dat afară de când l-am pus să scoată juma de vie s-o facem gazon :).
Iar restul butoaielor sunt pline ochi.
Aviz amatorilor. Sunt ceva lacate,  iar vinul e mai degrabă slab după gusturile mele, dar dacă te arde gargalaul, na.

image

Îmi aduc aminte când, pe vremuri, intram în beciul la fel de mucegait fără lanternă, ca acum, pe o beznă de-ți băgai mâinile în ochi și scoteam fără cusur în găleată, iar apoi, matol, veneam de puneam restul înapoi în butoi, fără pâlnie, pe o gaură mică de cep. Fără să dau pe jos. Eram mândru de mine.

Doar că nu exista atunci vin de 2 ani vechime.  Mai rămânea poate vreo damigeana,  din alea nu scoteam că se vedea nivelul, dar nu butoaie pline.

…tre’ să repar beciul ăsta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.