Fusei aseară să fac un vin fiert undeva.
Îl întrebai pe tata dacă mai are ceva vin.
Mai are. Îmi zice… Nu e bine să scriu asta, poate dau hoții…
Îmi zice cum intri în beci, în dreapta, primul butoi e de acu’ doi ani. Zic:
-Nu e oțet?
-Nu știu, guști și tu.
Următorul e de anul ăsta. Nu știu dacă s-a limpezit.
– A-ha, deci iau de la Annabella (supermarket local) .
– Cum intri, pe mâna stânga, e de anul trecut, gustă și din ăla.
Intrai îndoit, aprinsei laterna.
Lipsea ceva. Avea tata un butoi de 400 de litri. Pe care l-am golit într-o vară cu niște pretini ale căror nume nu se pot pronunța. Nu mai e. L-o fi dat afară de când l-am pus să scoată juma de vie s-o facem gazon :).
Iar restul butoaielor sunt pline ochi.
Aviz amatorilor. Sunt ceva lacate, iar vinul e mai degrabă slab după gusturile mele, dar dacă te arde gargalaul, na.
Îmi aduc aminte când, pe vremuri, intram în beciul la fel de mucegait fără lanternă, ca acum, pe o beznă de-ți băgai mâinile în ochi și scoteam fără cusur în găleată, iar apoi, matol, veneam de puneam restul înapoi în butoi, fără pâlnie, pe o gaură mică de cep. Fără să dau pe jos. Eram mândru de mine.
Doar că nu exista atunci vin de 2 ani vechime. Mai rămânea poate vreo damigeana, din alea nu scoteam că se vedea nivelul, dar nu butoaie pline.
…tre’ să repar beciul ăsta.
